AcasăNewsDrumul expres Pitești-Craiova s-a pierdut în rapiță

Drumul expres Pitești-Craiova s-a pierdut în rapiță

Cine ar risca să se aleagă cu dosar penal pentru un lan de rapiță?

Nu râdeți! Nu e nici glumă, nici ironie. E pura realitate în momentul de față. Drumul expres Pitești-Craiova bate pasul pe loc, adică nu poate fi construit, din cauza lanurilor de rapiță, orz și grâu pe care le întâlnește în cale. Lucrările nu pot avansa până când agricultorii nu vor recolta.

Cine ar risca să se aleagă cu dosar penal pentru un lan de rapiță

Concret, fermierii au solicitat amânarea exproprierii terenurilor pentru a putea recolta culturile de rapiță, orz și grâu. Altfel, ei ar risca dosar penal pentru că afacerea lor are la bază subvenții APIA din fonduri europene. Situația, pur românească, a fost dezvăluită de Lia Olguța Vasilescu. „Vă mai amintiţi, povestea, urşii, broasca, liliecii, ş.a.m.d. Toate nebuniile astea care se întâmplă în România. Ei bine, către CNAIR şi DRADP Craiova se face o adresă de către primarii care au localităţile şi terenurile pe aceste două tronsoane. Şi vă citesc una dintre ele «având în vedere solicitarea fermierilor de pe culoarul de expropiere care administrează terenul sau deţin terenul şi faptul că la această dată nu au fost recoltate culturile de orz, rapiţă, grâu, solicităm să aveţi în vedere amânarea începerii lucrărilor la drumul expres Piteşti-Craiova până la finalizarea activităţii de recoltare. Menţionăm că nu s-a avut în vedere despăgubirea financiară a culturilor existente. Menţionăm faptul că terenurile cultivate de fermieri au fost declarate la APIA pentru subvenţie, fiind supuse procedurii de verificare până la recoltare»”, a explicat Vasilescu. Vicepreşedintele PSD a mai spus că fermierii sunt nevoiţi să recolteze acum câmpurile pentru că altfel „ar intra în penal”. Olguţa Vasilescu a adăugat că Narcis Neaga, care a demisionat din funcţia de director CNAIR, nu era străin de ce întâmplă cu drumul expres Piteşti-Craiova. „Ce se întâmplă? Înnebunim efectiv, înnebunim în România. Deci intră în penal fermierii la ora actuală dacă nu îşi recoltează aceste câmpuri pentru că au luat banii de subvenţie de la APIA, din fonduri europene, intră în penal cine semnează la ora actuală să se treacă peste aceste terenuri pentru care nu există despăgubire pentru recoltă”, a explicat Olguța Vasilescu.

author avatar
Andrei Coman
417 afisari

1 COMENTARIU

  1. Mai RAPITA !!,vii cu articolul si cu rapita inflorita cand deja rapita este secerata !!!,vezi ca si orzul,si chiar griul deja se secera de zor ,tu pe ce lume esti ??.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger