Amenitati de premierul Victor Ponta cu schimbarea din functie, prefectii de Neamt si Botosani si-au gasit un aliat in ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei, Liviu Dragnea.
Desi sustine ca “nu vrea sa-l influenteze “ pe seful Executivului, ministrul Dragnea considera ca prefectii si-au facut datoria. “Prefectul de Botosani, in ultimele zile, a actionat foarte bine, azi dimineata, la ora 7.00, a ajuns la ultimul sat care era izolat in Romania, la Ichimeni (Comuna Avrameni – n.r.) unde traiesc 191 de oameni – daca nu gresesc. Dar este o analiza pe care premierul o va face in perioada urmatoare si va lua decizia in consecinta”, a afirmat Dragnea.