Clasa muncitoare este revoltata. Ma rog, nu toata. Taranii sunt si ei revoltati. Nu toti. Studentii, la fel. Nu toti. Sugarii, nu, pentru ca nu inteleg de ce ii cara parintii la proteste. Puteau sa lipseasca intelectualii? Nu! Si ei sunt revoltati. Nu toti. Numai spuma cea datatoare de imbolduri. Mai pui niste ONG-uri, niste cetateni cu pretentii de politicieni si niste partide, si uite cum rezulta ca Romania e cam revoltata. Normal, nu toata.
In felul asta trebuie zugravit tabloul, pentru a se intelege ca nu exista patura sociala care sa nu clocoteasca de atitudinea lui Liviu Dragnea de a nu demisiona din toate functiile. In primul rand, din cea de presedinte al Camerei Deputatilor.
Toti o apa si un pamant
In angrenajul asta imens eu nu contez. Dar nici nu pot fi acuzat de partizanat cu liderul PSD. Dimpotriva. L-am tratat la fel ca pe Orban, Ponta, Nastase, Basescu, Iliescu, Iohannis sau vreun neica nimeni ajuns in Parlament dintr-o gluma proasta. Pe Dragnea l-am taxat ori de cate ori a sarit calul sau a lasat garda jos in fata stiloului meu. Ori de cate ori a actionat prosteste sau a gafat taraneste si, mai mult decat orice, de fiecare data cand a incercat sa para altceva decat este. Uneori, poate am fost cam patimas, furat de atmosfera textului, dar asta nu inseamna ca ceilalti ar fi beneficiat de alt tratament. Pe toti i-am incondeiat la fel, cu drag sau cu multa plictiseala.
Ras, tuns, frezat cu materialul clientului
Circula pe internet o fituica de enorma nemultumire a intelectualitatii. Vecina cu revolta, sora cu indignarea si matusa a protestului care zace in intelectual pe persoana fizica. As fi putut sa o iau in serios si sa ma razvratesc si eu in strafundurile fiintei mele politice sau morale, dar nu ma pun eu, mai degraba pamfletar decat analist, cu intelectualii. Oamenii astia, pe care ii cunosc fara ca ei sa stie, au alt stil. „Dupa a doua condamnare a lui Liviu Dragnea; dupa discursul urii pe care el l-a revarsat, cu toata forta partidului pe care-l conduce, asupra societatii; dupa escaladarea tensiunii sociale la un nivel pe care Romania nu l-a mai cunoscut din anii ’90 incoace – prezenta lui Liviu Dragnea ca inalt demnitar al statului are efecte nocive enorme asupra Romaniei”. Vezi, e limpede, nu ne potrivim. Nu la analiza politica, ci la reguli gramaticale si semne de punctuatie. De aia ma uit lung la zapisca si-mi spun ca o puteau intitula „Dragnea, intelectualii nu te vrea”. Doar n-o sa ne luam acum la harta pentru un amarat de dezacord.
Dictatorul din PSD
Liviu Dragnea, aflu ceva mai incolo, „construieste un model de dictator care e total incompatibil cu tot ceea ce inseamna Uniunea Europeana”. Iar pentru destinul european al Romaniei „s-a muncit si s-a murit”. Hai ca m-am lamurit. Asa batea campii si Iohannis la comemorarea de la Marasesti, ca inca de atunci, din timpul Primului Razboi Mondial, soldatii, prin lupta lor, trasau destinul UE. O mai spun o data, si pentru voi, intelectualii, daca bunicul meu stia in ce rahat se baga dezerta si va lasa fara obiectul cugetarilor ieftine.
Pomana avantajelor
Nu pot sa-mi suprim, insa, respectul pentru intelectualii semnatari. Ana Blandiana, care confunda protestele din Piata Victoriei cu cele din Piata Universitatii, din vremea lui Marian Munteanu. Gabriel Liiceanu, beneficiarul celei mai mari pomeni de dupa ’89, prin primirea plocon a Editurii Politice. Andrei Plesu, omul care a randuit pomana. Mircea Cartarescu, patriotul care-si asemuia tara cu „gaura paroasa a fundului”. Vladimir Tismaneanu, cel mai comunist anticomunist, traitor indestulat in toate regimurile. Vlad Voiculescu, fost ministru in Guvernul Ciolos, amestecat in cele mai ciudate afaceri cu medicamente. Si mai sunt. Si mai sunt. Si tot rasar, caci beneficiarii de sinecuri stiu sa se traga unul pe altul.