Cauta

Dragnea, ai onoare? Unde?

Inca de acum cateva luni fostul premier Adrian Nastase facea o analiza sumara a orizontului politic si venea cu predictii nu chiar roze cu privire la PSD. Din spatele cuvintelor, insa, se vedea limpede ca era un mesaj direct adresat lui Liviu Dragnea.

Intrarea lui Dragnea intr un guvern de uniune nationala presupune si injuraturile sustinatorilor care au vazut altceva in PSD nu un mecanism la dispozitia lui de a si rezolva problemele si interesele

Jocurile politice nici macar nu au inceput. In clipa de fata se poate vorbi cel mult de strategii, dar nimic nu este batut in cuie. In fiecare zi se mai schimba cate ceva. Nu se poate spune ca partidul X a castigat alegerile decat in momentul in care se va trece la ocuparea fotoliilor in Parlament. Unde se va situa Liviu Dragnea atunci?

Jocuri de cuvinte

Nu o singura data liderul PSD a declarat ca partidul lui nu va accepta vreo colaborare cu liberalii Alinei Gorghiu. Ca si cum ar fi fost datoare cu un raspuns, aceasta a nuantat ca nu atat Liviu Dragnea, ci ea este complet impotriva unei colaborari cu PSD. In fond, sunt doar jocuri de cuvinte, pentru ca electoratul trebuie prostit considerabil inainte de a depune votul in urna. Apoi, pana si termenul „colaborare” este foarte lax, lasand fiecaruia spatiu de fuga, exact cat sa interpreteze convenabil spusele celuilalt sau un eventual rezultat nedorit. Revenind la Adrian Nastase, acesta arata ca sansele PSD de a castiga alegerile parlamentare si de a-l desemna pe Dragnea premier sunt foarte mici. Cu atat mai mult cu cat Klaus Iohannis nu va  accepta ca premier un cetatean cu probleme in justitie sau deja cu o condamnare la activ. Tradus, asta inseamna ca PSD, chiar daca va avea cel mai bun scor, tot nu va da premierul. Ceea ce, dus pana la capat, inseamna ca PSD sa accepte intrarea intr-un guvern de uniune nationala sau, in caz contrar, sa se astepte la o opozitie despre care nimeni nu poate spune cat va dura sau cat va fi de greu de suportat.

Mirajul puterii e mai tare

Sondajele de opinie, exceptandu-le pe cele de casa, nu ii scot pe Dragnea si PSD-ul lui castigatori certi. Ba nu intra ALDE in ecuatia de putere, ba PSD nu are rezultate convingatoare, ba PRU face mai mult figuratie si nu intra in Parlament. Ultimul sondaj, aproape misterios si provenit pe surse din sanul unui partid, indica 42% pentru PSD si, la mustata, 5% pentru ALDE. Nici ceilalti nu stau prea bine, dar cert este ca nimeni nu poate forma o majoritate care sa hotarasca. 47%, cat ar acumula PSD si ALDE, poate fi un scor bun, dar nu indeajuns pentru planurile celor doi lideri. Solutia ar fi alianta cu Traian Basescu si partidul lui. Adica, un alt dusman consacrat, despre care nu au avut niciodata cuvinte de apreciere. Alianta cu PNL si PMP se exclude de la sine, daca e sa-l credem pe Dragnea. Intrarea intr-un guvern de uniune nationala ar fi impotriva doleantelor tuturor sustinatorilor, care nu pentru asta au sustinut PSD. Stiu si ei ca asta este cacealmaua pe care Iohannis a pregatit-o pentru a-si asigura cel de-al doilea mandat. Teoretic, lui Dragnea nu ii mai ramane decat solutia opozitiei, singur sau alaturi de aliatii lui. Dar asta nu se poate face decat daca liderul PSD, cu maximum de onoare, renunta la mirajul puterii si al avantajelor ei. Fapt care, cu toata sinceritatea, e greu de crezut.

Ultimele stiri

  • Cum reacționează corpul la muzică: efectele ascunse asupra imunității și sistemului nervos
  • Parada Stoică de pe Calea Victoriei: ce pot învăța bucureștenii de la Seneca și Marcus Aurelius în 2025
  • Anchetatorii au găsit teancuri de bani acasă la finul lui Ion Mocioalcă. Managerul Spitalului din Caransebeș, reținut de DNA – FOTO
  • Un român, în topul mondial al științei: student la Cornell, cu cinci medalii internaționale în doi ani. Mendel Mendelsohn, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • BREAKING NEWS. Secretar de stat din Ministerul Economiei, reținut de DNA (surse)
  • Bolojan a discutat cu retailerii. Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază: „Ținând cont de situația actuală se vor conforma”
  • Liviu Cocoş, reţinut de DNA după perchezițiile de la Compania de Apă Brașov. Ce acuzaţii i se aduc celui care ocupă și funcția de prim-vicepreședinte PNL
  • Generalul american Mike Flynn: „George Soroș finanțează operațiuni teroriste globale/Arestare. Inculpare. ÎNCARCERARE!”
  • Bolojan le dă lecții și profesorilor. Știe cât timp trebuie să predea la catedră, altfel nu își merită salariile
  • VIDEO. Pică Guvernul Bolojan? Întrebarea-cheie la care Olguța Vasilescu a dat un răspuns scurt: „Da!”
  • Exit mobile version