Cauta

Dragnea afla decizia instantei: cererea DNA privind redeschiderea unui dosar, admisa

Liviu Dragnea scoate iar suspendarea la inaintare. E din rasa Angora, cu ochi albastri

Solicitarea procurorilor anticoruptie de a redeschide o cauza vizand Tel Drum si, intre altii, pe actualul lider PSD a primit unda verde de la Inalta Curte.

Decizia a fost luata de magistrati in cursul dupa-amiezii de luni si presupune redeschiderea urmaririi penale, insa „numai in rem si numai cu privire la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice”, in cauza in care se daduse o solutie de NUP in urma cu cinci ani, mai exact in toamna lui 2013.

„Ce asta este vreo surpriza? Eu zic sa mai caute prin arhiva (…) Nu tot ei mi-au dat neincepere? Eu nici nu stiam ca sunt anchetat atunci”, spunea, recent, Liviu Dragnea, dupa ce s-a aflat despre cererea procurorilor.

Ultimele stiri

  • Sprijin pentru românii cu venituri mici. Când vor fi încărcate cardurile sociale cu prima tranșă de ajutor pentru cumpărarea de alimente
  • Asia Express, ediția umilinței supreme: concurenți transformați în frizeri de fire albe și cântăreți de karaoke pe fals
  • Descoperire șoc în statul american în care a fost ucis Charlie Kirk: dispozitiv exploziv găsit sub o mașină a unei televiziuni
  • UPDATE. Protest al sindicaliştilor din administraţia publică, în Piața Victoriei: „Guvernul trebuie să înțeleagă că lucrurile nu mai pot continua așa!”
  • Scandal într-un avion cu destinația Otopeni. Ar fi fost implicați circa 30 de pasageri. După aterizare a intervenit poliția
  • Ploaia și aviația
  • Anunț CALIPSO SRL
  • Caricatura Zilei
  • Anunț STOICA PRIMA MONTAGE SERVICE S.R.L.
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version