Acasă"Dr. House" se termina. Producatorii au decis oprirea filmarilor!

„Dr. House” se termina. Producatorii au decis oprirea filmarilor!

Serialul „Dr. House” se va incheia in luna aprilie, la sfarsitul celui de-al optulea sezon, au anuntat, miercuri, producatorii show-ului, una dintre cele mai populare productii de televiziune din ultimii ani.

Serialul „Dr. House” il are ca protagonist pe actorul britanic Hugh Laurie in rolul medicului Gregory House, un stralucit diagnostician nonconformist. Show-ul, difuzat in Statele Unite ale Americii de postul Fox, a debutat in 2004 si va numara in total 175 de episoade, dupa incheierea ultimului sezon, in aprilie.

„Dupa deliberari indelungate, producatorii serialului «Dr. House» au decis ca acest sezon al show-ului, cel de-al optulea, sa fie si ultimul”, au anuntat producatorii executivi David Shore, Katie Jacobs si Hugh Laurie intr-o declaratie comuna.

Ei au spus ca decizia de a pune capat acestui serial a fost una dureroasa si ca si l-au imaginat intotdeauna pe „House ca pe un personaj enigmatic – el nu ar fi niciodata ultimul care pleaca de la petrecere. Este mult mai bine sa dispari inainte sa se opreasca muzica, atat cat mai persista in aer anumite promisiuni si un anumit mister”.

„Dr. House” s-a aflat in topul 10 al celor mai urmarite seriale de televiziune in Statele Unite in perioada 2005 – 2008 si a fost difuzat in 66 de tari. Audienta serialului a inceput insa sa scada in ultimii doi ani in Statele Unite, ajungand la 10 milioane de telespectatori, reprezentand aproape jumatate din varful de audienta atins in trecut de acest show.

„Dr. House” a fost nominalizat de patru ori la premiile Emmy, la categoria „cel mai bun serial – drama”, dar nu a castigat niciodata, insa Hugh Laurie a obtinut doua Globuri de Aur si doua premii decernate de Sindicatul actorilor americani (SAG Awards) cu rolul din acest show.

author avatar
Ciprian Purice
397 afisari
Zenville

Ultimele știri

Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic

Şoferii care ar dori să iasă cu maşina prin Bucureşti, în weekend, trebuie să ştie că Poliţia Rutieră a stabilit câteva restricţii. În Capitală,...

Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici

Psihologii au finalizat un studiu efectuat asupra şoferilor care au fel de fel de îndeletniciri la volan, altele decât doar să conducă maşina.Oamenii de...
proger