AcasăNewsDouă dezbateri, mult zgomot pentru nimic

Două dezbateri, mult zgomot pentru nimic

Klaus Iohannis, propriul lui moderator

Anunțate cu mare pompă, cele două întâlniri ale Vioricăi Dăncilă și Klaus Iohannis cu ziariștii s-au dovedit a fi niște petarde fâsâite. Le-au lipsit explozibilul pe care mizau cei din fața televizoarelor, fie ei gură cască sau votanți ai celor doi candidați rămași în cursa electorală. Dezbaterea lui Klaus Iohannis a fost exact cum a promis și și-a dorit, una așezată și liniștită. Atât de liniștită încât nu ai cum să nu te întrebi, de fapt, de ce i-a spus dezbatere. De dezbătut, nu s-a dezbătut nimic. A fost ca o supă cu tăiței eșuați pe marginea farfuriei, prea sleită ca să țină de cald, și prea chioară ca să astâmpere foamea. De cealaltă parte, nici Viorica Dăncilă nu a reușit să rupă gura târgului, deși ar fi trebuit și, mai ales, nu o împiedica nimeni.

Klaus Iohannis, propriul lui moderator

Klaus Iohannis și-o fi dorit, probabil, să dea clasă contracandidatului său impunând un anume format și alegându-și interlocutorii cu mare atenție, în mod sigur după verificări severe. Nici aici nu a câștigat, pentru că nu a reușit decât să stârnească murmure de dezaprobare din partea breslei de ziariști adevărați, atâția câți au mai rămas. În schimb, la Viorica Dăncilă s-au năpustit posesorii de legitimații de presă, absolvenți ai facultăților de postaci, cărora le poți spune cum vrei, numai ziariști nu.

Carnavalul Înfumurării

Deși a avut pretenții de discuții cu ștaif, la întâlnirea cu Iohannis, cel puțin din informațiile mele, nu a fost invitat și nu a participat niciun nume cu greutate din presă. Asta arată clar că Iohannis se temea și se teme de un Cornel Nistorescu, Sorin Roșca Stănescu  sau Ion Cristoiu, care l-ar fi pus în cele mai dificile situații cu întrebările lor bine ațintite. Pe de altă parte, cred însă că nici ei nu și-ar fi compromis cartea de vizită acceptând condițiile impuse de organizatori: două întrebări și atât. Megalomania lui Iohannis nu se oprește însă aici. În redacții au ajuns tot felul de invitații, dar nu pentru a-i pofti pe ziariști la dialog, ci pentru a fi spectatori la Carnavalul Înfumării. Și hai, treacă de la el, Marele Maestru de Ceremonii Trucate, au voie să filmeze cu telefonul. În rest să nu-l deranjeze cu nimic. Nu știu dacă există vreo definiție pentru a invita un ziarist la o dezbatere, obligându-l să tacă, când rolul lui este să întrebe, să descoase și să ceară informații, ba chiar să-și pună interlocutorul în dificultate, dar cred că ar trebui inventată una. Specială pentru Klaus Iohannis.

Să-i vada mamaia la televizor

Radu Tudor, mult prea departe de adevăratul lui rol

Întrebările adresate președintelui încă în funcție nu le-au depășit pe cele de genul „În ce an a avut loc Răscoala din 1907?”, exact cât Iohannis să nu transpire de efort intelectual. Și atunci, pentru ce s-a mai făcut atât vâlvă cu marea lui dezbatere? Ca să-l întrebe Radu Tudor cât face până la Sibiu? Culmea este că gurnalistul Antenei 3 anunța, cu o zi înainte, că are întrebări grele de pus și că vom avea parte de mari surprize. M-aș fi așteptat, dacă tot s-a apropiat de subiectul acesta, să-l întrebe pe Iohannis cât au costat, până acum, deplasările lui matrimoniale după regula 22 de mașini x 40 de sepepiști cu cazare și masă x 550 km pe săptămână x 260 de săptămâni. Ți-ai găsit! Radu Tudor voia, de fapt, să-l întrebe de infrastructură, de parcă l-ar fi văzut vreodată pe Iohannis dând la târnăcop și lopată pe Dealu Mare sau  pe Valea Oltului, dar și-a rătăcit ideea pe la Călimănești. De ce s-au dus jurnaliștii să-l întrebe pe Iohannis una-alta cât timp tonul sfios îi dădea de gol că nu-l vor pune în dificultate? Ca să-i vadă mamaia la televizor cum stau ei cu președintele de vorbă?

Cultul personalității

Vreo întrebare adresată lui Iohannis din sutele de întrebări venite la redacții de la cititori sau telespectatori? Hai să fim serioși. De ce a negociat atât de slab cu SUA, câte investiții a atras în România în calitate de președinte, ce a făcut, concret, pentru ridicarea MCV, pentru admiterea în Spațiul Schengen sau pentru ridicarea vizelor pentru SUA? Ce rol a avut în retrocedările imobiliare către FDGR, dar în ștergerea datoriilor Germaniei, cum s-a implicat în stoparea defrișărilor de vreme ce, grație consulului austriac, se face că nu vede cu ce se ocupă Schweighofer? Cum să-i pui lui Iohannis asemenea întrebări? El avea nevoie de adulare, nu de intimidare. Lui îi trebuia cultul personalității, nu înghiontitul cu întrebări care i-ar fi redus zdravăn numărul de admiratori și de votanți. A dovedit un singur lucru, și acela îngrijorător. Că are presa la picioare și face ce vrea cu ea, o calcă pe cap și îi cere să facă sluj 25 de ore din 24, punând-o să se scoale cu o oră mai devreme. Mă rog, o parte din presă.

Jocuri departe de țară

Viorica Dăncilă a lăsat mână liberă jurnaliștilor s-o ia peste picior

Regretabil, dar nici Viorica Dăncilă nu s-a impus. I-a fost de apreciat calmul și tenacitatea de a rezista două ore și jumătate pe tocuri, dar nu este de ajuns. Nu a venit cu teme noi, așteptate de toată lumea. A fost doar o recapitulare a subiectelor vechi, deja bătute și răzbătute. Nu a avut puterea – curajul?- de a deschide capitole noi de discuție. Nu s-a apropiat de subiecte delicate cum ar fi dosarele penale ale Klaus Iohannis, sumele datorate statului român, chiulul acestuia de la Consiliul European ca să-și plimbe consoarta la Pompeii, refuzul acestuia de a discuta cu Guvernul și Parlamentul înainte de deplasările la Consiliul Europei și Comisia Europeană sau după participarea la reuniunile de lucru. De ce? Nu i-a cerut să demonstreze concret cum va conduce România de vreme ce nu a fost în stare să termine proiectul de țară, rămas în faza de tentativă. Ca și România Educată, de altfel, ca și România lucrului bine făcut. Și, mai presus de orice, nu i-a cerut să facă dovada că vrea să fie președintele României nu în virtutea unor jocuri politice care se fac departe de țară. Nu știu câte voturi va câștiga în plus, dar dacă le va dobândi va fi nu pentru că a excelat, ci pentru că dezbaterea lui Iohannis cu El despre El a fost, exact cum am mai spus, un Carnaval al Înfumurării.

În urmă cu cinci ani, Cristian Leonte îl băgase în corzi pe Iohannis cu casele și meditațiile. Acum a fost mielușel
author avatar
Valentin Boeru
1.542 afisari

6 COMENTARII

  1. Takenstein,poti sa ne spui numerele a patru dosare penale(nu civile sau comerciale) ale Ficusului? Nu de altceva,dar tot bateti apa-n piua,voi psdistii, cu guluguta asta. Sa-ti dau mail-ul sa mi le trimiti? Cam asa i-a raspuns Dancila ziaristei.

    • Tica , vezi ca nu e Tache cel care trambiteaza baloane de sapun , e Valentin Boeru , cel ce a revenit , sifonat si rusinat , la vechiul ciolan dupa olecuta de maduva si cateva firisoare de carne , haitele au devorat tot . Tache si-a luat liber zilele astea , si-a dat seama ca este inutil sa mai fraiereasca si sa prosteasca prostii . n-avea rost sa mai bata apa-n piua si sa parieze pe gloabe si cai morti , omul stie rezultatul final si nu se mai cramponeaza pentru o cauza pierduta numai din dorinta de a le face pe plac vuvuzelelor savuskineze . Flasnetele ruginite mancurte urmeaza sa fie lasate la vatra pentru jalnica propaganda stalinista care a avut efect contrar si devastator , a amplificat ura romanilor impotriva guvernarii PSD-ALDE-UDMR !

  2. Eu nu zic ca Ficusul o fi vreun Kennedy,dar omule,ai face laudatio uneia ca Dancila e prostitutie intelectuala.

  3. In mod normal intrebarea tre sa fie dinamită ? ca aia cu π×r² dar inteligent adresata doar in caz in care dai meditatii. La fel si la unire pai madam voievozii pasoptistii si eroii nu unesc neamul in uniuni straine… am vazut si eu 2-3 faze.
    SINCER, am sa fiu dragut am sa merg la vot. Si am sa votez,
    cu amandoi ca obsedant isi doresc victoria debilii fara sa ofere ce vrem mai mult.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger