AcasăNewsDouă cutremure în România, la distanță de câteva ore

Două cutremure în România, la distanță de câteva ore

sursa foto: romaniatv.net

Două cutremure s-au produs în România, la un interval de doar câteva ore unul de celălalt.

Seismele au fost înregistrate la primele ore ale zilei de marți.

Ambele cutremure au fost slabe ca magnitudine și s-au produs în zona seismică Vrancea. Primul dintre ele a fost înregistrat la ora 01:28 și a avut 2,3 grade pe Richter.

„În ziua de 23 Iulie 2024 la ora 01:28:45 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.3, la adâncimea de 84.1km”, a anunțat Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Acest cutremur s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 40km V de Focșani, 69km N de Buzău, 69km E de Sfântu-Gheorghe, 83km E de Brașov, 91km S de Bacău, 93km SV de Bârlad.

Al doilea cutremur, cu puțin după ora 5 dimineața

Cu puțin după ora 5 dimineața, s-a produs al doilea cutremur în Vrancea. Acesta a avut 2,7 grade pe Richter. „În ziua de 23 Iulie 2024, la ora 05:02:00 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.7, la adâncimea de 131.9 km”, potrivit infp.ro.

Cutremurul de 2,7 grade s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 46km V de Focșani, 60km N de Buzău, 66km E de Sfântu-Gheorghe, 76km E de Brașov, 91km NE de Ploiești.

În decursul lunii iulie, în țară au avut loc mai multe cutremure. Dintre acestea, cel mai semnificativ s-a produs în seara zilei de 12 iulie, la ora 20:39, în Dobrogea, Tulcea. A fost vorba despre un cutremur mediu, de 4 grade, ce s-a produs la 16 kilometri adâncime.

De asemenea, în dimineața zilei de 15 iulie, la ora 10:15, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea a avut loc un cutremur slab, de 3,2 grade.