Două cutremure, ambele slabe, au avut loc miercuri dimineață, 17 aprilie, în România.
Seismele s-au produs în Banat, județul Caraș Severin.
Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur s-a produs la ora 05:10. „În ziua de 17 Aprilie 2024 la ora 05:10:47 (ora locală a României) s-a produs în BANAT, CARAS-SEVERIN un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.0, la adâncimea de 11.5km”, conform infp.ro.
Al doilea cutremur s-a produs câteva minute mai târziu, respectiv la ora 05:18, tot în Banat. „În ziua de 17 Aprilie 2024 la ora 05:18:38 (ora locală a României) s-a produs în BANAT, CARAS-SEVERIN un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.1, la adâncimea de 11.8km”, potrivit sursei citate.
De la începutul lunii aprilie, în țară au avut loc mai multe cutremure. Unul dintre ele, în dimineața zilei de 14 aprilie. Seismul a avut 3,9 grade pe Richter și s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, la adîncimea de 80.7 kilometri.

De asemenea, trei cutremure, de 2,2 grade, 2,8, și, respectiv, 2,7 grade au avut loc în seara zilei de 13 aprilie, cel mai slab dintre ele în Muntenia, Călărași, iar celelalte două în zona seismică Vrancea, județul Vrancea.
neglijabile