AcasăNewsDosarele judecătorului Bogdan Mateescu, redeschise

Dosarele judecătorului Bogdan Mateescu, redeschise

Instanța supremă a decis, ieri, că judecătorul Bogdan Mateescu poate fi cercetat de Secția Specială care verifică dacă magistrații au săvârșit infracțiuni. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis o cerere a Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție de redeschidere a anchetei într-un dosar pe numele lui Mateescu, membru al CSM. Printre alte acuzații, Mateescu fost cercetat că a boicotat ședințele CSM în care Adina Florea ar fi trebuit să fie validată în fruntea Secției Speciale.

Dar asta nu e tot, într-un dosar mai vechi, din 2015, instanța spune că Mateescu a fost cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care şi-a declinat, un an mai târziu, competenţa către DNA Piteşti. Surprize, surprize, în 2017, structura centrală a DNA a preluat dosarul de la DNA Piteşti, iar un an mai târziu, în 21 august 2018, cauza a fost clasată, tot de ”amicii” din DNA. În acest dosar este vizat și tatăl lui Bogdan Mateescu, Mihai Mateescu, primarul oraşului Băile Govora. Tatăl era supect, printre altele, de luare de mită în formă continuată, în timp ce Bogdan Mateescu era vizat de acuzaţii de complicitate la luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată şi cumpărare de influenţă în formă continuată. Procurorul șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, Gheorghe Stan arată, în ordonanţa de infirmare că procurorul DNA care a clasat dosarul nu s-a pronunţat cu privire la toate faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem”, astfel că această cauză va fi reluată, cu probele pe masă.

author avatar
Ramona Radu
399 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger