Stilista a cumpărat „La Verbanella”, una dintre cele mai celebre locuinţe de pe malul Lacului Maggiore din Italia.
Reşedinţa luxoasă a aparţinut familiei Mondadori, proprietară a grupului editorial cu acelaşi nume, care a cumpărat-o în anii ’20, şi de-a lungul timpului a găzduit mai multe nume ilustre, printre care Walt Disney, George Simenon, Thomas Mann, Eugenio Montale și Giuseppe Ungaretti.
În timpul șederii , toţi și-au lăsat semnătura pe peretele de deasupra șemineului, o mărturie a trecutului glorios al Vilei Mondadori. Cu panoramă superbă spre lac, proprietatea are 1400 de metri pătraţi, 50 de încăperi dintre care 20 de dormitoare şi 12 săli de baie, a precizat agenţia imobiliară Engel & Vàlkers, consultantul în această tranzacţie. Familia Versace şi-a cedat în septembrie casa de modă grupului american Michael Kors pentru 1,83 de miliarde de euro (2,1 miliarde de dolari). Donatella Versace rămâne director artistic al casei fondate în 1978 de fraţii ei Gianni şi Santo, dar şi acţionar al Capri Holdings Limited, noul nume al companiei lui Michael Kors. Versace a fost deţinută până acum în proporţie de 20% de fondul american BlackRock, restul acţiunilor rămânând familiei.