Cauta

Domnule General, Aviația vă dă onorul!

Domnule General, Aviația vă dă onorul! - Ziarul National

Radu Theodoru, la cei 101 ani ai lui, a decolat pentru ultima oară pentru a se alătura escadrilei din cer! Dar aici, la sol, rămâne opera lui, care a încântat generații de tineri, adulți și veterani, aceeași operă care a contribuit major la plecarea pe cărările cerului, în splendida meserie de pilot, a atâtor piloți, printre care mă număr și eu.

Liber la decolare!

Demult, dar nu prea demult totuși, într-o cursă de noapte spre Tel Aviv, am avut ideea de a-i propune imensului om, prieten, coleg și aviator Dan Ștefănescu, să facă câte un zbor cu fiecare nume de legendă din aviație aflat la pensie, pentru a-i ajuta să retrăiască direct elixirul zeilor numit zbor.

Frumos și bun ca o pâine caldă, Dan mi-a zis scurt: Da!

Și uite așa, în IAK-ul său de legendă s-au urcat, rând pe rând, colonelul Aurel Pruia, zis Tata Pruia – comandantul primei școli de piloți de după războiul mondial –, generalul Ion Dobran, as al piloților de vânătoare din al Doilea Război Mondial, generalul Radu Theodoru și alte legende vii ale aviației române.

După zborul cu generalul Radu Theodoru, Dan mi-a spus că primul lucru care l-a impresionat la acesta a fost modul în care s-a prezentat la avion, îmbrăcat într-un combinezon de zbor impecabil, de culoare albă, având însemnele militare ale gradului pe el.

O altă trăsătură comună a tuturor acestor legende ale aviației a fost modul incredibil în care, de la urcarea în carlingă, toți, dar absolut toți, erau „de acolo”, cum se spune! Și toți aveau vârsta începând de la 70 de ani minimum, dar după comanda „Motor” erau înapoi în anii lor de glorie aviatoricească.

Incredibil, nu-i așa?

L-am întrebat cum a decurs zborul cu ei, de la decolare până la aterizare, și mi-a spus așa:

„Cezare, oamenii aceștia zboară azi, la vârsta lor, mai bine ca mulți alții care profesează! Ai avut o idee extraordinară și sunt mândru că am zburat cu acești piloți de legendă!
Să-l simți pe fiecare dintre ei cum acționează manșa, palonierele, maneta de gaze, să observi cum deprinderile lor de piloți de vânătoare sunt la fel de active și acum, la vârsta lor, după trei, patru decenii de pauză, să-l auzi cum glasul i se schimbă brusc de la primul contact radio – astea sunt chestii unice, ce caracterizează doar piloții adevărați!”

Aviație, pentru onor, la general drepți!

Domnule General, Aviația vă dă onorul!

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version