AcasăNewsDoi senatori si un deputat, urmariti penal de procurorii DNA

Doi senatori si un deputat, urmariti penal de procurorii DNA

Procurorii de la Directia Nationala Anticoruptie anunta ca au inceput urmarirea penala pe numele senatorilor Lucian Iliescu si Cezar Mircea Magureanu si a deputatului Marin Anton.

Conform oamenilor legii, cei trei sunt implicati intr-un dosar in care sunt acuzati de comiterea mai multor infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie. Alaturi de cei trei, in dosar mai sunt implicati Adrian Stefan Iliescu, fiul senatorului Lucian Iliescu, si Pavel Marin, fost director in primaria municipiului Giurgiu.

Oficial, Lucian Iliescu este acuzat de abuz in serviciu, in forma continuata (doua acte materiale), conflict de interese, in forma continuata (doua acte materiale) si instigare la folosirea influentei ori a autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Deputatul Marin Anton, presedinte al organizatiei judetene a unei formatiuni politice la data faptei, este acuzat de folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Adrian Stefan Iliescu, fiul lui Lucian Iliescu, administrator al unor societati comerciale, este acuzat de complicitate la abuz in serviciu, in forma continuata (doua acte materiale), complicitate la conflict de interese, in forma continuata (doua acte materiale) si cumparare de influenta.

Cezar Mircea Magureanu, senator in Parlamentul Romaniei la data faptei, este acuzat de trafic de influenta.

Pavel Marin, director in cadrul primariei municipiului Giurgiu – Administratia Domeniului Public, la data faptelor, este acuzat de complicitate la abuz in serviciu, in forma continuata (doua acte materiale) si de complicitate la conflict de interese in forma continuata (doua acte materiale).

Procurorii DNA sustin ca, in perioada 2010 – 2011, suspectul Iliescu Lucian, in calitate de primar al municipiului Giurgiu, cu incalcarea atributiilor de serviciu, impreuna cu fiul sau, Iliescu Stefan-Adrian, a intreprins demersurile necesare pentru a favoriza firmele controlate de acesta din urma, in contextul organizarii de catre Primaria Giurgiu a doua licitatii ce aveau ca obiect vanzarea unei suprafete de 2.200 mp teren si concesionarea lucrarilor de constructie a unui imobil cu destinatia „Piata Agroalimentara” pe un alt teren in suprafata de 3.200 mp. Ambele suprafete de teren sunt situate in zona centrala a municipiului Giurgiu.

Anterior acestor momente, suspectii mai sus-mentionati au beneficiat si de ajutorul celorlalte persoane, in sensul ca:

– suspectul Pavel Marin l-a sprijinit pe primarul municipiului Giurgiu sa promoveze proiecte de hotarari ale Consiliului Local al municipiului Giurgiu si sa organizeze licitatiile publice castigate de firmele controlate de fiul acestuia din urma. Ulterior, suspectul a devenit administrator al societatii comerciale care administreaza si in prezent Piata Agroalimentara Giurgiu, obtinand beneficii sub forma de salarii primite atat de la firma administrata, cat si direct din conturile bancare ale suspectului Iliescu Stefan-Adrian.

– suspectii Anton Marin si Magureanu Cezar-Mircea si-au folosit influenta si autoritatea pentru a determina mai multi consilieri locali sa voteze favorabil proiectele de hotarari ale Consiliului Local al municipiului Giurgiu care aveau ca obiect trecerea din domeniul public in domeniul privat si ulterior vanzarea prin licitatie publica a suprafetei de 2.200 mp teren.
Ca urmare a acestor demersuri, firmele controlate de suspectul Iliescu Stefan-Adrian au castigat cele doua licitatii, desi in cadrul uneia nu erau indeplinite conditiile prevazute in documentatia de calificare.

Pentru ajutorul acordat, suspectul Magureanu Cezar-Mircea a pretins de la suspectul Iliescu Stefan-Adrian suma de 50.000 de euro din care a primit suma de 10.000 de euro.

author avatar
Cristi Ionita
202 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger