Cauta

Documentul dat de Basescu la Bruxelles, semnat si de Ponta: „Nu e de coabitare, ci de colaborare interinstitutionala”

Documentul inmanat de presedintele Basescu liderilor europeni, zilele trecute, la Bruxelles, este un acord de „colaborare interinstitutionala”, semnat de seful statului si de premier, a precizat acesta din urma.

Ponta a declarat ca documentul dat de presedintele Basescu liderilor europeni a fost semnat si de el, in calitate de sef al Guvernului. „Nu e de coabitare, ca eu am schimbat titlul, este de colaborare interinstitutionala. Documentul a fost dat domnului Schulz si domnului Francois Hollande, e usor sa va dati seama de ce – pentru ca sunt din familia mea politica”, a spus premierul, la RTV.

Seful Executivului a spus ca documentul contine aspecte normale, deloc  „spectaculoase”. „Nu e nimic din lucrurile spectaculoase, cum ca nu o sa-l mai suspendam pe Basescu sau sa facem Parlamentul de 300 de oameni. Din punctul meu de vedere, cand e de acord si presedintele, il dam si publicitatii, nu e absolut nimic. Decat ca o sa respectam statul de drept, ca o sa respectam independenta justitiei, lucruri absolut normale, dar presedintele si primul-ministru l-au semnat”, a declarat Ponta despre acordul parafat in cadrul unei „intalniri informale”, avute cu seful statului inainte de reuniunea Consiliului, la care au fost prezenti si Crin Antonescu si Liviu Dragnea,

Vineri, presedintele Basescu le-a spus jurnalistilor ca i-a inmanat presedintelui PE, Martin Schulz, dar ca le-a transmis si altor lideri europeni, printre acestia si presedintelui CE, Jose Manuel Barroso si liderului francez, Francois Hollande, un document „in interesul Romaniei”, fara a da, insa, detalii privind continutul acestuia.

Ultimele stiri

  • BNS contrazice premierul: „Nu este redresare, ci prăbușire economică și represiune fiscală”
  • Planul de pace pentru Ucraina, ultimatum de la Trump: ce riscă Zelenski dacă refuză propunerea Washingtonului
  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Exit mobile version