Cauta

Doctorul Viorel Jinga, între afacerile private interpuse, interdicția ANI și aspirația la funcția de rector UMF

Declarat incompatibil în 2016 de către Agenția Națională de Integritate deoarece cumulase funcția de șef Secție Urologie II în cadrul Spitalul Clinic Prof. Dr. Theodor Burghele București şi, ulterior, pe cea de director medical în cadrul Spitalului, simultan cu funcția de administrator și calitatea de asociat unic în cadrul S.C. Onix Medica S.R.L., doctorul urolog Viorel Jinga încearcă să preia conducerea Universității de Medicină și Farmacie din București, deși are stabilite interdicții clare. Aspirația prea înaltă ar putea conduce însă la redeschiderea dosarului său de incompatibilitate, de această dată cu sesizarea procurorilor, deoarece sunt indicii foarte clare că specialistul Viorel Jinga continuă să controleze nu doar una, ci două afaceri private de servicii medicale. Businessul său în servicii medicale urologice a ajuns, prin intermediari, să fie gestionat pe hârtie de un medic…stomatolog.

Doctorul Viorel Jinga, între afacerile private interpuse, interdicția ANI și aspirația la funcția de rector UMF - Ziarul NationalViorel Jinga, ce țintește funcția de rector al UMF, a renunțat în acte, de nevoie, la calitatea de administrator al firmei private ce o deține, însă demersul său a fost unul birocratic, de suprafață. După investigația inspectorilor de integritate, Jinga a cedat funcția de administrator al firmei Onix Medica SRL unui alt medic de la spitalul  Prof. Dr. Theodor Burghele, George Rădăvoi, mâna sa dreaptă. Medic urolog și el, doctorul Rădăvoi nu doar că și-a asumat rolul de a administra afacerea personală a șefului său, Viorel Jinga, dar a mai și înființat o nouă firmă cu exact același obiect de activitate, Urotrail SRL. Paravan pentru șeful său sau nu, medicul Rădăvoi a gestionat foarte eficient, un timp, ambele afaceri ce au atins în 2017 un vârf însumând cifre de afaceri de 1,7 milioane de lei. Ambele cu doar un angajat. În afara legăturii prin medicul Rădăvoi, un alt semn că cele două firme – Onix Medica SRL și Urotrail SRL- sunt surori îl reprezintă decizia  de numire “în oglindă”, la data de 14.11.2018, ca administrator al ambelor societăți a aceleiași persoane: Maria Cristina Pomana. Doar că noul administrator al firmelor deținute de doctorul Jinga și mâna sa dreaptă, doctorul Rădăvoi, prin care sunt oferite servicii medicale specifice specializării Urologie, sunt conduse de un medic stomatolog. Căci aceasta este specializarea administratorului Maria Cristina Pomana, specialist în ortodonție și ortopedie dento-facială. Rămâne însă de văzut dacă inspectorii Agenției de Integritate vor deschide o nouă anchetă sau își vor rupe dinții în schemele prin care Jinga, specialist și profesor în urologie, își administrează afacerile prin intermediul unui stomatolog.

Doctorul Viorel Jinga, între afacerile private interpuse, interdicția ANI și aspirația la funcția de rector UMF - Ziarul National

Ultimele stiri

  • Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
  • Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
  • Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit
  • Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026. Pe listă se află și Bucureștiul
  • Țara europeană care introduce ora prieteniei pentru a combate singurătatea. Angajații sunt și plătiți să-și ia liber
  • „Marea retragere”. Românii părăsesc Marea Britanie! Aproape 40.000 revin în țară anual
  • Cât costă să ajungi acasă de Revelion cu taxiul. Ponturi ca să nu fii păcălit de taximetrişti
  • Zile libere 2026 în România. Calendarul liberelor legale și minivacanțe posibile
  • Tradiții și obiceiuri de Anul Nou. Ce trebuie să faci în noaptea dintre ani pentru a avea noroc și belșug
  • Convocator Adunarea Generală RULMENTI S.A.
  • Exit mobile version