Cauta

Doar pentru atat a fost ales Iohannis?

Se implinesc doi ani de cand Klaus Iohannis a devenit presedintele celor care l-au ales. El spune ca este presedintele tuturor, expresie tocita de prea multa purtare prin gurile altora, dar cei care nu l-au vrut atunci nu-l plac nici acum. Sunt doi ani in care a excelat mai mult intr-o discretie vecina cu mutenia decat in implicare. Doi ani in care „voi face altfel de politica” a devenit repede subiect de bancuri.

Iohannis crede ca, pentru a parcurge traseul european, Romania trebuie sa ii mai dea un mandat. Serios?

Sunt doi ani in care a vorbit despre o Romanie viitoare, infloritoare si dezvoltata, ceva in genul tarilor europene. Probabil la asta se referea, dar niciodata nu s-a inteles prea bine. Ce-a spus? Eeei, asta-i acum! Discutam despre realizari, nu despre cum vorbeste presedintele.

Performanta de a fi absent

Primul an de mandat s-a dus repejor si destul de usor pentru presedinte. Mai un concediu, mai o vacanta, mai o acomodare cu aerul, oceanul si natura intre ele. Administratia Prezidentiala spune ca presedintele nu are concediu sau vacante, caci el, alesul, este mereu in slujba tarii. Asa o fi, numai ca tara de care vorbesc functionarii din Dealul Cotrocenilor nu a ajuns niciodata alaturi de presedintele ei, cu burta la soare, si nici beneficii nu a avut de pe urma excursiilor exotice. In tara, Iohannis lasa sa se inteleaga ca este unul dintre pionii influenti din UE. Are si el dreptul la opinie, desigur, de ce sa nu i-l respectam? Dar, daca arunci un ochi prin presa straina, constati ca presedintele figureaza in careul celor mai slabi lideri europeni, alaturi de premierii bulgar, leton, belgian, finlandez si presedintele Lituaniei, ajutand Romania sa se plaseze pe un loc codas. In timp ce acasa tine sa ilustreze ardeleanul asezat, care nu are motive sa se grabeasca, imagine cu care a pacalit cancelariile occidentale, presa germana considera ca lentoarea lui anume cautata lasa impresia unei carente si neadecvari. „Basescu vorbea prea mult, Iohannis tace prea mult, ceea ce il face sa para absent”, spune Deutsche Welle. E o realizare, sa recunoastem, caci niciun presedinte nu a atins asemenea performanta.

Vot suta la suta

Acasa, ambitiosul program de tara la care se tot gandeste ramane in faza pe care o stim cu totii. Adica, aia de gandire. Personal, Iohannis, oricat de mult ar nega, pare ca nu stie ce trebuie sa contina, concret, programul si vrea o comisie. O comisie care sa ce? O comisie care sa cum, de ce si cand? Nu se stie, dar el ar vrea ceva care sa ramana in mintea natiunii mai abitir decat Catedrala Mantuirii Neamului. Greu de satisfacut asemenea ambitii, din moment ce deja este pe primul loc in topul gafelor, al reactiilor atemporale sau inexistente, al jignirilor fara noima si al pozitiilor duplicitare. Ce poate fi mai puternic de atat? Poate doar dorinta lui de a mai prinde inca un mandat de presedinte, cu vot suta la suta in favoarea lui. Dar pentru asta e nevoie ca electoratul opozant sa ajunga la casa de nebuni, caci numai maniaco-depresivii isi pot alege un lider pe care nu-l vor.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version