Cauta

DNA sparge „pragul istoric” de zece ani!

Procurorii anticoruptie, in cazul acesta cei din cadrul Serviciului Teritorial Constanta – DNA, au reusit sa finalizeze un nou dosar, prin trimiterea acestuia in judecata. Iar speta ajunsa acum pe masa judecatorilor se anunta cu atat mai spectaculoasa cu cat, dupa cum scrie negru pe alb in rechizitoriu, este vorba despre anchetarea unui caz de fraudare a fondurilor europene.

Procurorii au ajuns sa se dea mari cu acuzarea unor simpli „gainari”

De asemenea, faptul ca „jaful” a avut loc in urma cu peste zece ani nu ne poate face decat sa credem ca este vorba de o ancheta complexa, din moment ce procurorii DNA au dovedit celeritate in rezolvarea acestui dosar, depasind astfel totodata „pragul istoric” a anchetarii unei fapte comise cu peste un deceniu in urma.

9.035 lei este prejudiciul de la „Dosarul Secolului” din Sulina

Deci, toate bune si frumoase, numai ca marea surpriza vine la valoarea prejudiciului, pe care procurorii anticoruptie l-au calculat la nici mai mult, nici mai putin de 9.035 lei. Adica vreo 2.000 de euro, asta este suma „deturnata” din fondurile europene in urma cu zece ani, cu ocazia construirii unei pensiuni in Delta Dunarii, intr-un caz cu care DNA a ajuns sa se impauneze, fara a preciza insa cat a costat si ancheta pentru descoperirea acestui „prejudiciu” infim.

A „umflat ” chitanta

Practic, dupa ani de cercetari, procurorii anticoruptie au descoperit ca un intreprinzator a incheiat, in anul 2006, ca reprezentant al societatii comerciale detinute,  un contract cadru cu Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, privind constructia unei pensiuni agro-turistice in apropierea localitatii Sulina, din Delta Dunarii. Numai ca, dupa cum reiese din rechizitoriu, „inculpatul  a prezentat la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit  Tulcea mai multe documente care contineau date nereale cu privire la realizarea  unor capitole de lucrari, despre care avea cunostinta ca nu s-au efectuat in realitate”. Astfel ca, dupa cum acuza cei de la DNA, „procedand astfel, inculpatul a obtinut pe nedrept fonduri nerambursabile din bugetul general al Uniunii Europene in valoare de 9.035 lei. Adica, mai mult ca sigur, un simplu maruntis fata de cat a costat bugetul Romaniei aceasta ancheta cu care au ajuns sa defileze cei de la DNA.

Ultimele stiri

  • FCSB este noua campioană a României
  • Horoscop de Florii – duminică, 28 aprilie 2024. Nativii caută să se liniştească, dar vor întâmpina probleme
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Drogul „neobișnuit de puternic” care a băgat Anglia în alertă. Un om a murit, iar alți opt sunt la spital
  • A 12-a arestare în cazul atentatului de la Moscova
  • Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic, vândut cu peste 1 milion de euro
  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Exit mobile version