Ministrul Tudorel Toader a anuntat, ieri, ca in urma deciziei Guvernului a fost stabilita infiintarea Parchetului care va investiga activitatea magistratilor. Toader a sustinut ca era necesar ca acest organism sa functioneze cu un numar de 15 procurori, alesi ”pe spranceana” din elite, si personalul auxiliar. Mai mult, Ministerul Public va avea obligatia de a pune la dispozitie salile si aparatura necesar pentru buna fuctionare a acestei structuri.
Infiintarea acestui departament reprezinta un dus rece pentru magistratii ”patati” care au facut parte din ”campul tactic”. Dar si un soc pentru DNA care a facut multe dosare pentru a santaja magistratii. Astfel, se va afla cati procurori sau judecatori au fost pusi, santajati, sa dea sentinte ”la comanda”, cum voiau Florian Coldea, Laura Codruta Kovesi and company, pentru ca se stiau cu musca pe caciula. Aici e spaima cea mare, pentru ca Tudorel Toader a declarat ca va da dispozitie ca toate dosarele pe care DNA le detine si in care erau cercetati procurori sau judecatori sa fie scoase din sertare, din fisete si transferate la acesta unitate. Concret, in scurt timp, DNA va fi lasata cu ochii in soare, fara sa mai poata controla si speria magistratii. Adica, va taia frunze la caini. ”Guvernul a adoptat astazi ordonanta de urgenta privind unele masuri pentru operationalizarea sectiei de investigare a infractiunilor din justitie (…) Pe data de 23 iulie, a intrat in vigoare legea 207 pentru modificarea legii 304/2004 privind organizarea judiciara. Printre altele, legea 207 prevede infiintarea acelei mult discutate sectii speciale pentru investigarea infractiunilor din justitie”, a declarat Tudorel Toader, la Palatul Victoria.
Macovei , care a intrat în arhiva SIPA , și a făcut mii de copii , exact pentru a șantaja magistrații , nu are și ea o mică plîngere penală ?????
Polițeanu , marele luptător anticorupție , nu se sesizează ????
FACTORII SI TERMENII CARE DEFINESC PUTEREA SI DEMOCRATIA
Puterea, definită cel mai cuprinzător, este pur şi simplu capacitatea unei persoane sau a unui grup de persoane de a afecta rezultatele prin care preferinţele ei lor au prioritate asupra preferinţelor altora.
Sau în altă variantă se defineşte ca un schimb inegal, care permite unui om sau unui grup de oameni să îi determine pe alţii spre o acţiune pe care n-ar fi realizat-o în absenţa acestei intervenţii.
Puterea politică ce se naşte în cadrul unui grup social este “virtuală şi în acelaşi timp “palpabilă” doar prin trăirile umane iar sub forma ei de spirit aparţine în totalitate acestuia. În baza unor proceduri (ne)democratice aceasta este încredinţată vremelnic unui grup (ne)reprezentativ restrâns pentru a fi gestionată în vederea asigurării, condiţiilor necesare existenţei membrilor care o compun şi standardelor de convieţuire, printr-un sistem social cu un anumit grad de organizare. Cel mai reprezentativ şi în acelaşi timp perfect model de organizare socială şi exercitare a puterii poate fi analizat experimental într-un stup de albine.
Puterea are drept funcţie menţinerea unităţii, coerenţa şi coeziunea minimală ce protejează grupul în faţa disoluţiei.
Puterea politică nu aparţine oamenilor care o exercită, ci instituţiilor politice care o organizează şi îi delimitează domeniul de competenţă, individual un preşedinte al Republicii, un ministru, un deputat au o capacitatea de acţiune juridic limitată şi îşi pierd puterea atunci când părăsesc funcţiile. Puterea publică devine o resursă excepţională, o forţă, un fel de capital asupra căruia instituţiile statului au monopol.
Puterea politică trebuie să se armonizeze cu o multitudine de contraputeri, partide politice, sindicate, ONG-uri şi grupuri de interese, medii care utilizează amplu puterea lor de influienţare etc.
În lumea modernă puterea unui stat poate fi cucerită sau pierdută numai apelând la judecăţii politice de valoare în baza cunoaşterii.
Puterea unui stat (PSt) fizic este dată de capacităţile şi virtuţile poporului său şi poate fi exprimată matematic de următoarea relaţie PSt=PPub+PRez, în care PPub – este puterea publică, (definită scurt acea autoritate a administraţiei publice care reprezintă şi apără interesul public), reprezentată de parlamentari, guvernanţi şi funcţionari publici, care sunt direct responsabili în faţa electoratului, iar PRez – este puterea domeniilor rezervate (o parte din aceasta poate intermedia, în cazul guverărilor nedemocratice, loviturile de stat pentru a „fura” puterea) care, la rândul său se calculează după formula PRez=Pj+Paps în care; Pj – este puterea judiciară şi este reprezentată de judecători şi procurori, Paps – puterea de apărare şi siguranţă naţională, reprezentată de armată, servicii de informaţii şi poliţie, din acestea cea mai mare parte nu sunt responsabili direct în faţa electoratului.
Analizând relaţia, PSt=PPub+PRez din punct de vedere al exprimării democraţiei, se poate aprecia că aceasta, la o valoare constantă a PSt maximizarea PRez şi implicit minimizarea PPub indică existenţa unui regim de putere dictatorial sau excesiv de autoritar, faţă de care populaţia manifestă o atitudine temătoare, iar la o maximizare a PPub şi implicit o minimizare a PRez arată existenţa unei societăţi democratice în care electoratul manifestă încredere şi speranţă pentru actul de guvernare.
Puterea domeniilor rezervate (PRez), poate reprezenta şi apăra interesul public general numai dacă este controlată efectiv de societatea civilă, cu respectarea regimului special de funcţionare.
Pentru a reliefa şi înţelege din punct de vedere al interesului public natura funcţiunilor şi acţiunilor întreprinse de către structurile din componenţa puterii domeniilor rezervate, în România până în 1989, este suficient doar să specificăm că, legile de compoziţie internă ale acestor instituţii au fost dictate de forţe care exprimau voinţa partidului(stat) unic (PCR) adică a dictatorilor şi acoliţilor săi.
După încercarea de schimbare “a orânduirii sociale”, din decembrie ’89, PRez a fost supusă, unor reforme formale sau de cosmetizare “s-o păstrăm pe Maria şi să-i schimbăm doar pălăria” sau cu specific barbar-balcanic “zi ca reprezentanţii UE şi fă cum dictează interesele personale sau de grup” ale unor politicieni conjugate cu cele ale clanurilor din interiorul acestor structuri care, prin diferite pârghii (securiste) ameninţă şi şantajează demnitarii ce deţin funcţii cheie pentru decizia publică. Aceste grozăvii fac ca sistemul de putere din România să funcţioneze după modelul ţărilor din lumea a treia.
Instituţiile în cauză, din păcate pentru interesul public, sunt monopolizate de diferite grupuri de interese eterogene şi ameninţătoare, care generează lupte interne şi dictează mersul acestora precum şi destinele României. În ciuda acestor anomalii existente, oamenii politici şantajabili cu funcţii de demnitate publică, sunt nevoiţi ca elitelor din cadrul PRez să le improvizeze false scuturi de apărare sub diferite motive puierile, atunci când sunt vizate de opinia publică pentru a fi îndepărtate, întreţinând astfel spre dezamăgirea majorităţii membrilor societăţii, un cerc vicios din care greu se va putea ieşi vreodată.
S-a ajuns la aceasta situaţie periculoasă pentru viitorul societăţii româneşti deoarece, inclusiv justiţia este cuprinsă în acest marasm şi drept urmare nu se poate recurge la soluţionarea pe cale instituţională a ilegalităţilor sau a abuzurilor comise inclusiv în legătură cu organizarea şi funcţionarea instituţiilor din cadrul PRez. (vezi implicaţiile din cazurile de notorietate publică unde trebuie să răspundă SRI, SIE, Justiţia, Parchetul,s.a).
Domeniile puterii rezervate deţin insuportabil de mulţi purtători de robe şi stele mari “certaţi cu legea”. În România din cauza dezorganizării existente nu numai valorile sunt inversate ci şi principiile şi legile fireşti ale naturii, astfel anormalul a devenit normal, ilegalul – legal şi invers, „hoţii strigă hoţii” şi ticăloşii ameninţă ticăloşenia.
Legea este mai mult vătămată decât protejată de cei care i-au dat nastere sau ar trebuie să o apere. Aceste anomalii societale au condus la constituirea în cascadă a multor structuri judiciare tot mai ineficiente (investindu-se costuri mari) şi la îndemnul ca specialiştii şi profesioniştii cu experienţă în domeniu să treacă în tabăra celor care apără criminalitatea şi nu dreptatea, dovedindu-se astfel că unele instincte animalice ale fiinţei umane sunt mai dezvoltate decât conştiinţa.
Pentru, însănătoşirea morală şi organizatorică a structurilor din cadrul PRez în scopul definirii noilor identităţi şi atribuţii şi pentru determinarea acestora de a acţiona în interesul comunitar şi al ridicării performanţelor şi a prestigiului lor, la cote impuse de nivelul european-mondial, este necesară intervenţia pe durată lungă, calificată şi în mod profesionist a forumului societăţii civile (autocenzurat şi autoepurat permanent) care, dovedind angajament şi responsabilitate trebuie să solicite sprijin instituţiilor, europene abilitate, în vederea asigurării finanţării, asistenţei şi supravegherii directe.
Necesitatea aplicării unei astfel de norme a Societăţii Civile (program) pentru reformarea PRez este impusă şi de faptul că, o parte din structurile acesteia au avut implicaţii condamnabile în desfăşurarea evenimentelor sângeroase din decembrie 1989 şi după, încă neelucidate timp de 28 ani de bâlbe petrecute în direcţia aflării adevărului. În alte ţări foste comuniste din Europa Centrala şi de Est, instituţiile similare, au fost reformate cu succes, fără complicaţii, imediat după destrămarea puterii comuniste, trecându-se în acelaşi timp la aplicarea în domeniu a unor criterii şi principii de performanţă.
Viaţa publică din România va deveni acceptabilă şi dacă aceste domenii ale puterii rezervate vor fi dominate de oameni cu capacităţi intelectuale însemnate, de buna credinta si de o moralitate deosebită, ataşaţi noilor valori ale democraţiei şi care sunt dornici (fideli unei cauze nobile) să alinieze ţara în rândul marilor familii europene. Pentru a disciplina şi civiliza un popor balcanic în spirit European sau al cerinţelor democratice sunt necesare a se aplica o serie de măsuri politico-administrative specifice pe care unele popoare din zona le-au experimentat obţinând rezultate pozitive. Din (ne)fericire pentru poporul român acestea nu mai sunt posibile în conjunctura aderării la UE, dar ele trebuie suplinite în mod sigur cu altele adecvate concepute şi gândite în laboratoarele inteligenţei româneşti cu sprijin occidental(daca ii de buna credinta), deoarece sunt strict necesare pentru constituirea unui nou edificiu al ordinii sociale şi politice în România.
Puterea publică (PPub), reprezintă ansamblu de prerogative atribuite administraţiei publice pentru a promova interesul general ori de câte ori vine în contradicţie cu cel particular sau, dreptul autorităţilor administraţiei publice de a reglementa în domeniile nedefinite de lege sau de a emite norme speciale pentru aplicarea legii, ori modul specific de sistem multipartid propriu democraţiei care constă atât în reglementarea juridică a accesului la putere pentru orice grup, cât şi în instituţionalizarea sistemului de valori.
PPub poartă amprenta directă a actului de voinţă a alegătorilor pentru înfăptuirea statului de drept, minimal, social sau al bunăstării, numai dacă procedurile tehnice de investire a aleşilor şi a executivului sunt însuşite şi avizate de către elita societăţii civile şi prevăd în acelaşi timp modalităţile şi clauzele de destituire a demnitarilor publici în perioada exercitării unui mandat, altfel în societate activează la parametrii ridicaţi violenţa politică şi pseudodictatura.
Analiza detaliată a PPub este prezentată mai jos odată cu descrierea mecanismelor de funcţionare ale democraţiei.
Democraţia. Conform definiţiei lui Abraham Lincon, Preşedintele Statelor Unite (1805-1865), reluată de către articolul 12 al Constituţiei franceze din octombrie 1958, democraţia este „guvernarea poporului de către popor pentru popor”. Sub acest aspect, democraţia se distinge de oligarhie (forma de conducere a statului, în care puterea politică şi economică este deţinută de un număr restrâns de persoane) ca şi de aristocraţie (forme de guvernare în care suveranitatea aparţine unui mic grup de persoane, unei clase restrânse şi privilegiate), dar şi de autocraţie (forma de guvernare în care suveranul exercita o autoritate fără limite).
Mai precis spus, democraţia desemnează în acelaşi timp o doctrină politică, conform căreia suveranitatea trebuie să aparţină ansamblului cetăţenilor, ca şi organizarea politică care rezultă din această doctrină.
În lumea contemporană, idealul democratic a devenit în genere majoritar. Cu toate acestea, în afară de faptul că, există şi respingeri categorice (cum ar fi fascismul), termenul nu acoperă mereu acelaşi realităţi, în funcţie de regimurile politice PERVERSE care se ascund în spatele lui.