AcasăNewsDistrugerea Israelului, „un obiectiv la îndemână”

Distrugerea Israelului, „un obiectiv la îndemână”

Distrugerea Israelului ‘nu mai este un vis, ci un obiectiv la îndemână’, ameninţat  general de divizie Hossein Salami, comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului Iranian.

Afirmaţiile lui Salami pun gaz pe foc şi vin în contextul escaladării tensiunilor între Teheran, pe de o parte, şi Washington şi aliaţii săi, pe de alta,  şi ar putea genera  conflicte violente în Orientul Mijlociu şi Apropiat:  “După 40 de ani de la Revoluţia Islamică, noi am reuşit să atingem capacitatea de a distruge regimul sionist şi, în a doua fază,  acest regim sinistru trebuie eliminat de pe hartă”. Ostilitatea făţişă a Iranului faţă de Israel reprezintă o politică-far  de la Revoluţia Islamică din 1979, Teheranul sprijinind deschis grupările armate palestiniene precum Hamas, Jihadul islamic sau Hezbollahul libanez, inamicul Israelului la frontiera sa de nord. Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a reafirmat anul trecut  ‘poziţia’ veche a Teheranului potrivit căreia Israelul este pentru Orientul Mijlociu ‘o tumoare cancerigenă malignă care trebuie eliminată şi eradicată’. Agenţia oficială iraniană Irna a preluat şi ea declaraţiile, dar le-a inserat într-o ştire intitulată ‘Duşmanii suferă de o slăbire ireversibilă’. Irna a pus accentul pe afirmaţiile generalului că, în pofida ‘ostilităţii’ la adresa sa, Iranul nu încetează să câştige în putere şi va sfârşi prin a triumfa asupra adversarilor săi.

author avatar
Andrei Coman
201 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger