Cauta

Distanțarea la doi metri nu e suficientă

Menţinerea unei distanţe de doi metri între persoane ar putea fi insuficientă pentru limitarea răspândirii coronavirusului în mediul exterior, arată un studiu publicat în jurnalul ştiinţific Physics of Fluid: picăturile de salivă pot parcurge o distanţă de peste cinci metri în cinci secunde în condiţiile unei brize uşoare, de circa 4 km/h.

Profesorul Dimitris Drikakis, de la Universitatea din Nicosia, Cipru, coautor al studiului, a declarat că persoanele adulte mai scunde şi copiii ar putea avea un risc mai mare dacă se află în apropierea traiectoriei picăturilor: ”Norul de picături va afecta atât adulţii cât şi copiii, de diferite înălţimi”. Cercetătorii au analizat simulările computerizate ale modului în care tusea ar face ca picăturile de salivă să se mişte prin aer, ţinând cont de modul în care acestea se dispersează şi de interacţiunile dintre moleculele de salivă şi aer. În lipsa unei viteze a vântului din mediul înconjurător, picăturile vor cădea la pământ la mică distanţă de persoana care expiră sau tuşeşte. “Actuala analiză demonstrează că acest interval nu ar depăşi un metru. La viteze ale vântului de la 4 km/h la 15 km/h am constatat că picăturile de salivă pot călători pe distanţe de până la şase metri în direcţia vântului, cu concentraţii şi dimensiuni ale picăturilor în descreştere. Constatările noastre implică faptul că, în funcţie de condiţiile de mediu, distanţa socială de doi metri poate să nu fie suficientă”, explică autorii cercetării.

Ultimele stiri

  • Incendiu puternic la un bloc din sectorul 5 din București. Sunt 6 victime
  • Un „leagăn” al istoriei şi civilizației europene a devenit cel mai ieftin loc de vizitat din lume. Ce poţi face cu 13 euro pe zi
  • Alertă la graniță. Un nou atac rusesc cu drone. Armata a ridicat de la sol două aeronave
  • Bolojan îi bagă în depresie pe români: „Trebuie să creștem vârsta de pensionare!”. Ce planuri are premierul poreclit pe Facebook „Ilie Sărăkie”
  • Horoscop 22 noiembrie 2025. Nativii vor experimenta influențe unice. Fiţi atenţi la sugestii!
  • BNS contrazice premierul: „Nu este redresare, ci prăbușire economică și represiune fiscală”
  • Planul de pace pentru Ucraina, ultimatum de la Trump: ce riscă Zelenski dacă refuză propunerea Washingtonului
  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Exit mobile version