Cauta

Directorul Spitalului din Sibiu a demisionat chiar în timpul anchetei MS. Ce motive a invocat

Directorul Spitalului din Sibiu a demisionat chiar în timpul anchetei MS. Ce motive a invocat - Ziarul National

Directorul Spitalului din Sibiu a demisionat chiar în timpul anchetei MS. Ce motive a invocat / foto: Gazeta de Sud

Directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a demisionat din funcție, la doar cinci zile de când Raluca Turcan i-a cerut acest lucru. Liliana Coldea a părăsit conducerea spitalului chiar în timpul anchetei efectuate de către Corpul de Control al Ministerului Sănăţii.

Motivele invocate de Coldea? „Personale”, potrivit Mediafax.

„Astăzi, 18 noiembrie 2020, la ora 12:52, a fost înregistrată demisia cu nr.19002/18.11.2020 a doamnei dr. Coldea Liliana din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, din motive personale, începând cu data de 19.11.2020. Imediat ce vom emite dispoziția cu desemnarea unui manager interimar până la ocuparea postului prin concurs, o vom transmite presei”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Sibiu.

Raluca Turcan i-a cerut demisia

Demisia directorului Liliana Coldea fusese cerută încă de vineri de vicepremierul Raluca Turcan, însă până acum nu a renunţat la funcţie.

Aseară, președintele Klaus Iohannis spunea despre situația de la Sibiu, în contextul deciziei întârziate de a impune carantina, că „acolo lucrurile s-au mișcat prea încet”.

„Persoane cu putere de decizie au fost fie eliberate din funcție, fie au renunțat la funcție și cu siguranță se vor găsi alții care lucrează mai concret, mai aplicat și mai eficient”, a completat șeful statului, în conferința de presă de la Palatul Cotroceni.

Sibiu, cea mai mare rată de infectare cu Covid-19

Judeţul Sibiu rămâne pe primul loc în România cu cea mai mare rată de infectare, de 9 la mia de locuitori. În municipiul Sibiu rata a crescut la 13,63 marţi, în a doua zi de carantină, informează Prefectura.

Ultimele stiri

  • Cum își răsplătesc patronii angajaţii pentru munca depusă în 2025. Ce bonusuri primesc cei mai harnici salariaţi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă
  • Yuanul digital, instrument de influență. Noua realitate financiară
  • Cine este și cu ce se ocupă soția noului primar al Capitalei, Ciprian Ciucu. Dețin împreună o firmă de consultanță
  • America aruncă o grenadă la Bruxelles
  • Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, pe fiecare regiune. Meteorologii anunță unde se încălzește vremea
  • Se cere limitarea controalelor excesive la companiile românești. Guvernul se pregătește să le ”jecmănească”
  • Nicușor Dan, prima reacție după ce Ciprian Ciucu a câștigat alegerile în Capitală: „Bucureștenii au ales un primar”/Ce spune că e „obligatoriu” să facă
  • Europa riscă viitorul industriei auto
  • Fenomenul Ana Greșeală 6% e o usereală în formă agravantă
  • Băsescu, după victoria lui Ciucu în alegerile pentru PMB: „Bolojan iese consolidat în coaliţie. Imaginaţi-vă cum arăta Grindeanu, dacă ar fi câştigat Băluţă. Cred că…”
  • Exit mobile version