AcasăNewsDirectorul aeroportului din Sibiu, implicat într-un grav accident în Argeș. Un om...

Directorul aeroportului din Sibiu, implicat într-un grav accident în Argeș. Un om și-a pierdut viața

sursa foto: Facebook/Poliția Română

Polițiștii fac cercetări în cazul unui grav accident ce a avut loc în Argeș miercuri, 10 ianuarie. Au fost implicate două autoturisme, un bărbat pierzându-și viața în urma impactului rutier, iar alte trei persoane fiind rănite.

Directorul aeroportului din Sibiu, Marius Gîrdea, a fost implicat, miercuri, într-un accident mortal în localitatea Drăganu din judeţul Argeş, potrivit antena3.ro. Conform unor surse, directorul aeroportului din Sibiu, în vârstă de 46 de ani, ar fi cel care ar fi provocat accidentul în urma căruia un om şi-a pierdut viaţa. Este vorba despre un bărbat de 69 de ani, din Pitești, victima fiind șoferul celeilalte mașini implicate în acest accident.

De asemenea, atât Gîrdea, cât și soţia acestuia, precum şi o altă femeie care se afla în maşina sa, au ajuns de urgenţă la spital.

La fața locului au intervenit echipaje medicale, dar, din păcate, bărbatul de 69 de ani nu a putut fi salvat. Omul a fost descarcerat, însă, din nefericire a fost declarat decedat.

Oamenii legii au început cercetările în acest caz. Din câte a anunțat poliția, într-un comunicat, șoferul în vârstă de 46 de ani a fost testat cu etilotestul, rezultând că acesta nu a consumat alcool.

Ce a anunțat Poliția

sursa foto: realitatea.net

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 46 de ani, din județul Sibiu, care conducea un autoturism, pe DN 7, din direcția Vâlcea către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 69 de ani, din Pitești.

În urma impactului, conducătorul celui de-al doilea autoturism a rămas încarcerat, pentru extragerea acestuia fiind nevoie de intervenția echipajelor specializate de pompieri. Din păcate, ulterior extragerii, acesta a fost declarat decedat. Din accident, au rezultat alte trei victime, toate din primul autoturism, respectiv, conducătorul auto, de 46 de ani, dar și două pasagere, de 42, respectiv 34 de ani, ambele din Sibiu.

Polițiștii au testat cu etilotestul pe șoferul de 46 de ani, rezultând că nu a consumat alcool. Pe parcursul cercetărilor, traficul a fost blocat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, se precizează într-un comunicat al Poliţiei.

Centrul Infotrafic a anunțat, miercuri, 10 ianuarie, că pe DN 7, localitatea Drăganu, județul Argeș, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. „În urma impactului au rezultat 4 victime, dintre care o persoană a decedat”, a anunțat sursa citată. Circulația rutieră a fost oprită temporar pe ambele sensuri de mers, ca urmare a producerii accidentului.

author avatar
Andrei Coman
406 afisari

4 COMENTARII

  1. era batran saracul cum de mai conducea?
    asta pt ca tot zic unii de rau despre soferii mai in varsta

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger