Liviu Pop, Ministrul Educatiei, a anuntat ca este posibil ca, din 2013, camerele de supraveghere sa fie scoase de la BAC.
Bacalaureatul din 2012 ar putea fi ultimul la care se vor folosi camere de supraveghere, urmand ca din 2013 acestea sa fie desfiintate. Potrivit Ministrului Educatiei, Liviu Pop, acestea ar urma sa fie inlocuite de catre voluntari.
„Ma gandesc la o metodologie de Bacalaureat anul viitor care sa nu prevada camere de luat vederi in salile de clasa. Sa vina voluntarii sa se implice mai mult, studentii, ONG-urile care vor sa asigure transparenta. Nu cred ca in Romania trebuie sa mergem pe premisa ca profesorul are intentia sau interesul sa nu faca dreptate si sa supravegheze corect. Cred ca am depasit aceasta bariera”, a spus Liviu Pop, potrivit gandul.info.
Acesta a mai precicat ca, dupa eliminarea camerelor de supraveghere de la BAC, acesta ar urma sa fie folosite pentru infiintarea unui sistem de supraveghere, folosit pentru depistarea violentei in scoli. Potrivit ministrului, sistemul ar urma sa devina functional in septembrie al acestui an, suma estimata pentru infiintarea lui fiind de 14 milioane de lei.
Modificarea sistemului de organizare de la Bacalaureat este cerut si de catre federatiile sindicale din invatamantul preuniversitar, acestea dorind ca, din 2013, BAc-ul sa includa si probe scrise diferentiate, in functie de profil si filiera.
Intre timp, Bacalaureatul din 2012, va decurge dupa programul stabilit. Camerele de supraveghere au ajuns in scoli, Liviu Pop declarand ca, in 21 mai, a trimis bani pentru 3.107 camere video destinate examenului de Bacalaureat si 4.520 camere pentru evaluarea nationala. Acestea vor fi mentinute si vor functiona in toate salile de examen, urmand a fi orientate catre elevi.