Cauta

DIICOT: Grup infracțional la FRF!

Răzvan Burleanu și Federația Română de Fotbal se află în centrul unui dosar penal pe care procurorii DIICOT îl au pe masă.  Potrivit unui comunicat al instituției, urmărirea penală se efectuează acum in rem, ceea ce înseamnă că se cercetează faptele, posibilele infracțiuni, nu persoanele. Dar acuzațiile sunt extrem de grave, de la constituire de grup infracțional organizat, la delapidare și evaziune fiscală.

Banii de la UEFA s-au folosit în campania lui Burleanu

Conform procurorilor, miza acestei cercetări penale o reprezintă banii primiți de FRF de la UEFA pentru organizarea Campionatului European 2020. Există informații că pentru o parte din aceste fonduri a fost schimbată destinația, banii fiind utilizați în alte domenii, inclusiv în campania electorală a lui Răzvan Burleanu de anul trecut. Iar dosarul penal ar fi fost deschis după ce a fost depusă o plângere penală în acest sens. Federația Română de Fotbal susține că nu are nicio legătură cu acest caz. ”Federația Română de Fotbal spune altceva: Reprezentanții DIICOT nu au fost prezenți la Casa Fotbalului și nici nu au cerut informații sau documente. Federația Română de Fotbal reafirmă că toate operațiunile financiar-contabile și cu caracter sportiv sunt derulate într-o totală transparență față de membrii afiliați și față de autorități. FRF are întreaga disponibilitate să pună la dispoziția instituțiilor abilitate ale statului toate documentele și informațiile în cazul în care acestea vor fi solicitate”.

Ultimele stiri

  • Sute de blocuri din Capitală, fără apă caldă. Motivul? Se fac LUCRĂRI/Anunțul Termoenergetica
  • UPDATE. Scandal! Florin Roman, bătut de Dan Vîlceanu, în Parlament!/ Ciucă, prima reacție
  • Câți bani câștigă un influencer în România/„Să postezi cât de mult poți, ca și cum ar fi un job”
  • S-a aflat! Orașul din România considerat de străini cea mai ieftină destinație din Europa ce merită vizitată. Ce nume mai apar în top
  • Gabriela Firea: Construim Spitalul Metropolitan, după câștigarea alegerilor pentru Primăria Generală
  • S-a făcut o analiză a prețurilor! Coșul obișnuit de produse, mai ieftin în supermarketurile grecești decât în România
  • Caz cutremurător în Mehedinți: un profesor și un paznic al DGASPC, reținuți după ce ar fi abuzat mai mulți copii
  • Circulație îngreunată la metrou, pe Magistrala 2. Ce s-a întâmplat
  • Comunicat de presă S.C. FLEXIBIL S.RL (4)
  • Comunicat de presă S.C. FLEXIBIL SRL (3)
  • Exit mobile version