Parlamentul a adoptat o lege care extinde posibilitatea exproprierilor pentru utilitate publică la toate obiectivele de construcții, inclusiv cele realizate de privați. Generalizarea domeniilor face ca, practic, nicio proprietate să nu mai fie în siguranță, românii putând să rămână, oricând, fără case.

Fosta lege privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local era mult prea restrictivă în ceea ce privește domeniile în care lucrările executate puteau fi declarate de utilitate publică, astfel că nu erau incluse lucrări din domeniul sănătății, învățământului, sportului, amenajarea teritoriului și urbanism. ”Stimularea investițiilor private se propune a se realiza și prin implementarea de proiecte în parteneriat public-privat, atât la nivelul administrației publice centrale, cât și la nivelul administrației publice locale. În acest context, este necesară îmbunătățirea cadrului legal pentru implementarea proiectelor majore de investiții realizate în parteneriat public-privat, având în vedere faptul că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Lucrările de utilitate publică trebuie completate și cu lucrările de interes public local de organizare și amenajare a teritoriului și de urbanism, de dezvoltare sau regenerare urbană, potrivit proiectului de strategie de dezvoltare urbană și teritorială”, se arată în expunerea de motive a legii. Astfel, prin actuala lege a fost extins cadrul juridic prin mărirea competențelor administrației publice locale în vederea luării măsurilor necesare executării lucrărilor de interes public local de amenajarea teritoriului și de urbanism, de dezvoltare sau regenerare urbană. Potrivit actului normativ, aria lucrărilor a fost extinsă prin includerea lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a obiectivelor prevăzute în proiectele de investiții strategice, definite ca proiecte cu un impact semnificativ în economie prin valoarea adăugată brută și numărul de locuri de muncă create, precum și proiectele de investiții strategice realizate în parteneriat public-privat.
Modernizarea drumurilor și extinderea instituțiilor
Legea prevede că românii vor putea fi expropriați pentru lucrări de construcție, reabilitare și modernizare a drumurilor de interes național, județean și local, pentru lucrări de construcție, reabilitare și extindere a infrastructurii feroviare publice, pentru lucrări necesare dezvoltării rețelei de transport cu metroul și de modernizare a rețelei existente, precum și pentru lucrări de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare și de transport naval. Totodată, exproprierea se va putea face și pentru lucrări de construcție, modernizare și extindere a obiectivelor cu caracter militar, pentru lucrări de construcție, modernizare, de reconversie funcțională pentru construcții administrative necesare funcționării administrației publice centrale și locale, precum și lucrări pentru proiectele de investiții strategice, inclusiv cele realizate în parteneriat public-privat.