AcasăNewsDictatură comunistă la Ministerul Educației

Dictatură comunistă la Ministerul Educației

Monica Anisie, acuzată că subordonează cercetarea în educație clientelei politice

Ministrul Educației, Monica Anisie, a închis singurul Institul de Științe ale Educației și l-a transformat într-un laborator, în care cercetătorii autonomi devin slugile propriei sale politici. Studiile institutului, independent politic până acum, au arătat greșelile care se fac în sistem și au propus soluții în urma unor cercetări riguroase.

Monica Anisie acuzată că subordonează cercetarea în educație clientelei politice

După Ceaușescu, în 1982, Ludovic Orban a luat decizia închiderii Institutului de Științe ale Educației, stârnind indignarea întregii bresle a cercetătorilor, pshihologilor, pedagogilor, sociologilor, dar și a celor implicați în sistemul educațional. Monica Anisie, actualul ministru al Educației, a justificat desființarea institutului prin aceea că are nevoie de ”un laborator de cercetare propriu, care să livreze documente de politici educaţionale corecte, pentru un parcurs corect educaţional al elevului”. ”În mod netransparent, fără consultare, fără o evaluare a activității, s-a luat decizia de desființare a ISE și de organizare a unei noi instituții (Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație), prin comasare cu Centrul Național de Evaluare și Examinare. După 30 de ani de democrație, măsura nu poate să nu amintească de practicile regimului comunist”, se arată într-un apel public semnat de cercetătorii institutului. Institutul de Științe ale Educației (ISE) a fost până acum singurul institut public de cercetare în domeniul educației din România. ISE fusese reînființat în anul 1990, ca măsură reparatorie la dizolvarea în 1982 a Institutului de Cercetări Pedagogice și Psihologice, în urma unei înscenări politice a regimului comunist care asocia instituția cu mișcarea „Meditația transcendentală“, acțiune care a distrus viețile multor intelectuali prin arderea cărților scrise și interdicția de a mai publica în România, anularea titlurilor academice, trimiterea la munci necalificate.

Educația în România, la pământ

Cercetătorii de la Institutul de Științe ale Educației arată că România este departe de țintele fixate prin Strategia Educația 2020, inclusiv în privința dezvoltării cercetării științifice. ”Desființarea unei entități de cercetare funcționale amplifică decalajul față de benchmark-ul european. România devine prima țară europeană fără un institut de cercetare în educație, de-sine-stătător.Se șterge, discreționar și pripit, istoria și identitatea unui institut de cercetare cunoscut în lume. Dispare o școală de cercetare în care s-au format generații de cercetători cu expertiză în domeniul educației. Nu dispare doar o instituție de cercetare, ci un domeniu de cercetare, ISE fiind prima instituție care, după dezastrul din anii `80, odată cu reînființarea sa din 1990, a introdus specializarea doctorală Științele educației și a investit constant în formarea unor noi specialiști în domenii precum politici educaționale, curriculum, management educațional, finanțarea învățământului, pedagogii alternative.Multiplele arii de cercetare în științele educației vor fi reduse la un „laborator“ într-un centru de politici și de evaluare, influențat direct de schimbările politice de la vârful Ministerului Educației și vulnerabil din perspectiva rigorii științifice. Dispare o întreagă infrastructură de cercetare construită în timp (acreditări instituţionale, reţele de cercetare, Revista de pedagogie – indexată în baze de date internaţionale).Se aduce un prejudiciu de imagine pentru învățământul românesc, această măsură reluând, într-un alt context politic și, fără îndoială, cu alte intenții, o intervenție asemănătoare cu cea din perioada dictaturii comuniste.  Imaginea cercetării educaționale din România este afectată în plan internațional, prin dispariția ISE din proiecte, colaborări și rețele europene (EUNEC, Consiliul Europei, Comisia Europeană, CEDEFOP, UNICEF etc.)”, se mai precizează în apelul public al cercetătorilor.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
4.423 afisari

2 COMENTARII

  1. profesorii din scolile din orase nu numai in zonele defavorizate , lucreaza fara doctorate pina la 68 ani ,profesorii universitari sunt utili maxim pana la 65 ani …?!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger