AcasăNewsDialogul va sta la baza activitatii noului premier?!

Dialogul va sta la baza activitatii noului premier?!

Razvan Ungureanu

Avem un nou premier, in persoana domnului Mihai Razvan Ungureanu(MRU), care si-a anuntat, in fata Parlamentului, intentia de-a folosi experienta de diplomat pentru a comunica, mai bine ca predecesorul sau, cu opozitia si cu societatea. Intentie laudabila, dar care nu sunt sigur ca se va materializa!

Mihai Razvan Ungureanu

MRU, la fel ca si un alt ilustru prim-ministru, care anterior fusese si el  sef al diplomatiei romanesti, adica Adrian Nastase, spera sa poata folosi arta comunicarii si a negocierii, care sta la baza meseriei de diplomat si pe care, teorectic, domnia sa ar trebui sa o stapaneasca foarte bine.

Din pacate, la fel ca si domnul Nastase, MRU nu a reusit sa puna in practica, ca si ministru, aceasta arta a comunicarii. Daca predecesorul sau l-a pierdut pe Emil Hurezeanu, atunci cand era consilier al premierului, exact din cauza lipsei de dialog, la fel s-a intamplat si cu MRU, despre care colegii acestuia spun ca atunci cand a devenit ministru de Externe, chiar daca stia ca acestia nu intentionau sa-i ceara nimic, cand ii vedea pe coridoarele ministerului se intorcea din drum, ca sa nu dea “nas in nas” cu ei! De altfel, chiar lipsa de comunicare cu seful sau direct, premierul Tariceanu, a dus la plecarea sa din fruntea Externelor.

Un bun comunicator nu are de ce sa evite oamenii, cu atat mai mult daca-i si cunoaste si nu trebuie sa-i fie frica ca acestia i-ar putea cere ceva. Daca cererea oamenilor, inclusiv a societatii civile, este justificata, ea trebuie luata in calcul, iar daca solicitarea, chiar venind de la o persoana cunoscuta, nu este corecta, un premier sau un ministru trebuie sa aiba curajul sa o refuze si sa explice si de ce face asta. Mai departe, daca cel sau cei in cauza inteleg sau nu, sau se prefac ca nu inteleg, este cu totul alt subiect si nu mai este raspunderea demnitarului respectiv.

Sper ca de aceasta data MRU, pe care de altfel il apreciez ca profesionist, ca de altfel si pe Adrian Nastase, sa nu se rezume la dialogul cu opozitia, pe care sunt convins ca va incerca sa-l aiba si sa faca acelasi lucru si cu restul populatiei, sau cu aparatul guvernamental pe care-l va conduce, atat el cat si restul cabinetului sau!

author avatar
Silviu Ionescu
390 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger