AcasăNewsDezastru într-o parcare din Arad, în urma unui incendiu. 4 autoturisme distruse,...

Dezastru într-o parcare din Arad, în urma unui incendiu. 4 autoturisme distruse, alte 4 avariate

sursa foto: newsar.ro

Un incendiu de proporții a afectat, la primele ore ale zilei de marți, mai multe autoturisme aflate într-o parcare din Arad. Pompierii au intervenit la fața locului. E important de menționat că nu au existat victime. Însă pagubele materiale sunt însemnate.

Alerta s-a dat la primele ore ale zilei de marți, pompierii arădeni fiind chemați să stingă incendiul.

S-a întâmplat marți, în jurul orei 04:15 dimineața, când pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la mai multe autoturisme aflate într-o parcare din Micălaca, pe strada Beiuș, potrivit realitatea.net.

La intervenție au participat două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la patru autoturisme, flăcările propagându-se la fațada de amporă a două balcoane ale unui bloc aflat în apropiere.

Patru autoturisme mistuite de flăcări

E de menționat că, din câte au anunțat cei de la ISU Arad, nu au existat victime în urma acestei situații. Însă opt autoturisme au fost afectate de incendiu, patru dintre ele în totalitate. S-au făcut deja primele verificări pentru a se stabili condițiile în care au izbucnit flăcările. „Incendiul a fost stins prompt, în limitele găsite, fără a se înregistra victime. Cele patru autoturisme au fost afectate în totalitate, iar alte patru aflate în parcarea respectivă au fost degradate.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, iar cazul a rămas în atenția organelor abilitate pentru cercetări ulterioare”, a precizat ISU Arad.

Mașină distrusă de un incendiu, la Stolna

Nu este singura situație în care pompierii au fost solicitați, recent, să intervină pentru stingerea unui incendiu care a afectat un autoturism. Duminică, pompierii clujeni au fost chemați să stingă flăcările ce cuprinseseră o mașină, în Stolna.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit duminică, 03 noiembrie pentru a stinge un incendiu care a distrus un autoturism aflat pe raza localității Stolna. Ajunși la fața locului, pompierii au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, incendiul manifestându-se generalizat.

Nu s-au înregistrat victime, iar flăcările au izbucnit cel mai probabil din cauza unei avarii, care a dus la scurgere de ulei, respectiv carburant. La misiune a luat parte echipajul de la Punctul de Lucru Florești”, a anunțat ISU Cluj, într-un comunicat.

308 afisari
Zenville

Ultimele știri

Avertisment de la CNAS: „Atenție la înșelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraților informații despre conturi bancare”

Vin informații de ultimă oră de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). E vorba despre un mesaj de avertizare în privința unor...

„Școala românească nu are o direcție clară în fața consumului de droguri. Este grav” – Concluziile Conferinței Webdidactica, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru...

În cadrul conferinței Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog”, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, unul dintre...
proger