AcasăNewsDeținut evadat din penitenciarul Jilava! Autoritățile sunt în alertă

Deținut evadat din penitenciarul Jilava! Autoritățile sunt în alertă

inchisoare

Autoritățile sunt pe urma unui deținut, care a primit permisiunea de a ieși din Penitenciarul București-Jilava nu s-a întors la ora stabilită.

Potrivit reprezentanților Penitenciarului București-Jilava, miercuri, la ora 18.00, s-a constatat că deținutul Gabriel Alexandru Panciș(fost Rotaru), în vârstă de 31 de ani, condamnat definitiv la 4 ani și 4 luni de închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, nu s-a întors din permisiunea ieșirii din penitenciar la ora stabilită. Deținutul este clasificat la regimul deschis, au explicat cei de la penitenciar.

Deținutul era încarcerat în regim deschis

Autoritățile au declanșat o serie de proceduri.

„În vederea capturării deținutului, au fost dispuse măsurile specifice, respectiv alarmarea personalului unității, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unității, blocarea căilor de acces pe posibilele direcții de deplasare, precum și cooperarea cu Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Menționăm că neprezentarea din permisiunea ieșirii din penitenciar la ora stabilită este asimilată infracțiunii de evadare și se pedepsește, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, au anunțat reprezentanții penitenciarului.

Deținutul are înălțimea de 1,89 m, statură atletică, ochi căprui, sprâncene arcuite, față ovală, ten măsliniu, păr roșcat ondulat, tatuaje pe ambele brațe vizibile până în zona degetelor, iar la momentul părăsirii penitenciarului purta tricou gri, hanorac negru, jeans de culoare neagră cu rupturi în zona genunchiului și pantofi sport negri, au precizat reprezentanții penitenciarului București-Jilava.

author avatar
Andreea Vlad
437 afisari

2 COMENTARII

  1. Apare el după Anul Nou… Penitenciarul chiar se aștepta ca deținutul să facă Sărbătorile după gratii?

  2. Astia fac inchisoare la fara frecventa/ afaceri judiciare la distanta, pe banii nostri.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger