AcasăNewsDetalii incredibile din dosarul Gruia Stoica

Detalii incredibile din dosarul Gruia Stoica

Afaceristul Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Roman, a fost retinut, miercuri seara, de procurorii DNA pentru 24 de ore.

Gruia Stoica este acuzat de cumparare de influenta, iar avocatul Doru Bostina este acuzat de trafic de influenta. Doru Bostina, insa, a fost lasat in libertate, dar are interdictie de a parasi tara.

Conform reprezentantilor DNA, Gruia Stoica era interesat sa castige o licitatie pentru transportarea carbunelui, licitatie organizata de Complexul Energetic Oltenia din Targu Jiu. La 17 ianuarie 2014, reprezentantii Complexului Energetic Oltenia au transmis invitatii de participare la licitatie mai multor doritori, printre care Grup Feroviar Roman, firma condusa de Gruia Stoica, dar si CFR Marfa.

Licitatia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de carbune pe o perioada de trei ani. Acordul ar fi intrat in vigoare la 1 aprilie 2014, iar valoarea estimata era de peste 100 de milioane de euro fara TVA.

Iar procurorii DNA sustin ca Gruia Stoica i-a oferit avocatului Doru Bostina trei milioane de euro in schimbul influentei pe care avocatul lasa sa se inteleaga ca o are asupra directorului general al CFR Marfa. Obiectivul lui Gruia Stoica era sa afle suma pusa la bataie de principalul competitior pentru ca GFR sa faca o oferta cat mai apropiata pentru a obtine un profit maximizat.

Gruia Stoica a fost ridicat de catre procurorii DNA cu mare tam-tam. Initial, afaceristul a primit citatie, dar a refuzat sa se prezinte la sediul DNA, sustinand ca nu este in localitate. Procurorii DNA au descins la sediul firmei, pentru perchezitii, si au avut surpriza sa-l gaseasca pe personajul principal al dosarului. Gruia Stoica s-a opus interventiei, dar a fost incatusat si escortat de politisti la sediul central DNA pentru a-i fi adus la cunostinta invinuirile.

author avatar
Cristi Ionita
1.433 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger