AcasăNewsDetalii din cazul fetiței care a fost găsită moartă în Dâmbovița

Detalii din cazul fetiței care a fost găsită moartă în Dâmbovița

După ce s-a confirmat decesul micuței de 11 ani căutate mai multe zeci de ore, de forțe semnificative de polițiști și voluntari, s-a aflat că în cazul de față polițiștii au un cerc de suspecți.

Conform televiziunilor de știri, între ei ar fi și un cetățean străin. E important, însă, de precizat faptul că o astfel de ipoteza nu are, deocamdată, o confirmare oficială. Foarte probabil, în perioada imediat următoare vor avea loc audieri în cazul de față. Pe surse s-a mai aflat și faptul că pe corpul fetei s-ar fi observat, la o primă evaluare, urme de violență.

Trupul fără suflare al Adrianei-Mihaela a fost găsit pe un câmp, la câțiva kilometri de casa familiei, din Gura Șuții. Fata de 11 ani, de negăsit încă de vineri, când fusese văzută plecând de la șscoală spre casă, fusese căutată cu drone, cu un elicopter și cu câini de urmă.

2.130 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger