AcasăNewsDespăgubiri pentru agricultorii afectați de secetă

Despăgubiri pentru agricultorii afectați de secetă

Ministerul Agriculturii se pregătește să dea despăgubiri și pentru pagubele produse de secetă culturilor însămânțate în primăvară. Anul 2020 a fost dezastruos pentru agricultură, pe lângă criza sanitară înregistrându-se cea mai cruntă secetă din ultimii 50 de ani. Până acum, autoritățile au plătit mare parte din despăgubirile promise pentru culturile de toamnă calamitate.

Devine certitudine intenția Ministerului Agriculturii de a sprijini agriculturii afectați de secetă, pentru culturile înființate în primăvara acestui an și distruse de lipsa apei. Prima preocupare a autorităților a fost să susțină reluarea producției în această toamnă, pentru că cele mai lovite de secetă au fost culturile însămânțate anul trecut. După mai multe luni de pregătiri și proteste din partea fermierilor, Ministerul Agriculturii a plătit aproape 80% din despăgubirile stabilite pentru pagubele produse la culturile de grâu și secară. Dificultățile financiare ale bugetului de stat au amânat plata acestor despăgubiri.

Între timp, legislația care a stat la baza constatării pagubelor produse de secetă a fost prelungită astfel încât să fie aplicată și pentru culturile înființate în primăvară. Din estimările tuturor agricultorilor, culturile de porumb și floarea soarelui au fost afectate în mare măsură.

„La culturile de primăvară, vom creiona un act normativ, un nou proiect de Ordonanță de Urgență în care vom include acea restanță de la culturile de toamnă, aproximativ 20%, plus despăgubiri pentru culturile de primăvară. Apoi, după rectificarea bugetară, vom vedea câți bani vom putea să alocăm. Avem și alte variante, de exemplu un sprijin sub formă de adeverință, pentru că înțelegem presiunea asupra fermierilor. Din păcate, fără o sursă de finanțare, ei nu-și pot relua activitatea. Până în primăvară, fermierii din sectorul vegetal afectați de secetă vor primi un sprijin”, a declarat secretarul de stat George Scarlat.

author avatar
Grecu Ioan