Cauta

Descoperire terifiantă! Au fost găsiți morți pe câmp. Poliția a deschis o anchetă

Descoperire terifiantă! Au fost găsiți morți pe câmp. Poliția a deschis o anchetă - Ziarul National

Descoperire terifiantă! Au fost găsiți morți pe câmp. Poliția a deschis o anchetă

Doi morţi şi un rănit au fost găsiţi pe un câmp de lângă comuna aradeană Şagu. Se pare că este vorba despre migranţi. Când au fost descoperiţi doi dintre ei erau deja morţi, iar al treilea avea răni de cuţit şi a fost transportat de urgență la spital.

Aceștia ar fi provenit din Afganistan, iar autoritățile au fost alertate de bărbatul înjunghiat.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii de omor calificat şi tentativă de omor. Potrivit primelor cercetări, se crede că decesul celor doi migranţi şi rănirea gravă a celui de al treilea a intervenit în urma unei răfuieli survenite între două grupuri de miganţi ilegali.

Totul s-a întâmplat pe data de 9 decembrie, dar au fost descoperit după două zile, pe 11 decembrie. Locul în care au fost găsite cadavrele migranţilor se află la zeci de kilometri de graniţa cu Ungaria.

Fugarul înjunghiat se află în stare gravă

Cel care a dat alarma a fost chiar fugarul înjunghiat, care se află acum internat la Spitalul Clinic Judeţean Arad, scrie ziardearad.ro.

Este vorba despre un afgan de aproximativ 20 de ani, cu mai multe plagi înjunghiate. Starea lui este una bună, potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU, Simina Roz.

„Un bărbat de origine afgană a ajuns la spitalul nostru cu plăgi multiple prin înjunghiere. Acesta a fost operat de urgenţă de către medicii chirurgi de gardă, iar în momentul de faţă este conştient, în stare stabilă şi se află sub supraveghere medicală pe Secţia Chirurgie”, a spus Simina Roz, potrivit Realitatea.net.

Ultimele stiri

  • USR, USR, lipsa apei tot o catastrofă e! Cum a scăpat Bucureștiul
  • Friendsmas 2025: De ce un Crăciun cu prietenii devine noua tradiție preferată în rândul tinerilor
  • Republica Moldova cere ajutor de avarie României: sistemul energetic, în alertă după atacurile asupra Ucrainei
  • Litoralul românesc, scena unui moment neașteptat în plin decembrie
  • De ce oamenii uită primele amintiri din copilărie
  • Vârsta de pensionare în România: regulile actuale și simulările pentru generațiile 1968–1980
  • Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis. Câți bani a strâns în 20 de ani de carieră
  • Cum să reduci consumul la energie, după eliminarea plafonării. Românii caută cu disperare soluții!
  • Moș Nicolae a adus vreme foarte rece în Capitală. Alertă meteo emisă de meteorologi, e cod galben în mai multe județe
  • Românii cu credite la bănci plătesc jumătate din salariu pe rate. Cum au ajuns în această situaţie, deşi gradul maxim de îndatorare acceptat e de 40%
  • Exit mobile version