AcasăNewsDescoperire arheologică rară făcută într-o pădure din Bihor/Ce a urmat - FOTO

Descoperire arheologică rară făcută într-o pădure din Bihor/Ce a urmat – FOTO

sursa foto: Primăria Brusturi Bihor/Facebook

Descoperire arheologică rară făcută de un pasionat de istorie din Oradea, într-o pădure de lângă localitatea Brusturi, din judeţul Bihor. Totul, cu ajutorul unui detector de metale.

Obiectele cu însemnătate istorică au fost descoperite în urmă cu câteva zile. Printre ele se numără un inel de aur, vechi, posibil din Epoca Medievală timpurie, și unul de bronz.

Bărbatul care le-a găsit le-a dus marți la primăria din Brusturi, aşa cum prevede legea, iar în aceeaşi zi obiectele au fost preluate de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, potrivit ebihoreanul.ro.

„Hobby-ul meu este să mă plimb cu detectorul de metale prin păduri”

sursa foto: ebihoreanul.ro

Hobby-ul meu este să mă plimb cu detectorul de metale prin păduri. De obicei fac asta în zilele de duminică. Toate aceste obiecte, adică un inel de aur, un inel de bronz, o bucată dintr-o brăţară din bronz, o cataramă din bronz, câteva piese din fier şi două amnare, care se foloseau la aprinderea focului, le-am găsit într-o pădure din apropiere de localitatea Brusturi.

Erau în pământ, cam la vreo 25 de centimetri adâncime, la câţiva metri distanţă unele de altele”, a povestit, pentru sursa citată, Preda Bălăiban. Nu e prima astfel de descoperire pe care o face orădeanul pasionat de astfel de căutări.

Consilier DJC: „Bijuteria pare a fi din Epoca Medievală timpurie”

sursa foto: ebihoreanul.ro

Direcţia Judeţeană pentru Cultură (DJC) Bihor urmează să predea toate obiectele Muzeului Ţării Crişurilor, ai cărui specialişti le vor analiza cu atenție.

La o primă examinare a inelului de aur, un consilier din cadrul instituției prim menționate estimează că e vorba despre o descoperire rară. Cel mai probabil, bijuteria ar fi aparținut unei persoane importante. Și, foarte posibil, inelul a fost pierdut în acea pădure. Unde, iată, într-un final, a fost descoperit.

La o primă cercetare a inelului de aur, pot să spun că este o descoperire cu adevărat rară pentru judeţul nostru. Bijuteria pare a fi din Epoca Medievală timpurie. Aurul este de calitate, probabil inelul a fost pierdut în pădure, iar posesorul a fost o persoană importantă, înstărită”, a explicat, pentru sursa citată, Bogdan Tegzeş, consilier în cadrul DJC.

Potrivit legii, cei care găsesc obiecte valoroase sunt obligaţi să anunţe primăriile din zonă în termen de 72 de ore de la descoperire

author avatar
Andrei Coman
1.087 afisari

2 COMENTARII

  1. Sa nu ziceti ba ca era al unui ungur care l a pierdut ,ca bihor vine de la ce numele biharia ca si cetatea abandonata ca maidan ,care era de pe timpul dacilor.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger