Un bărbat de 71 de ani s-a aruncat de la etajul 5 al blocului în care locuia, situat pe Bulevardul Unirii din municipiul Buzău. Deși a fost preluat de echipajele medicale, nu s-a mai putut face nimic pentru el. Incidentul s-a petrecut în această dimineață.
Se pare că omul suferea de depresie, un efect al infecţiei cu Covid-19. Vecinii cred că acesta s-a sinucis, deoarece, spun ei, intrase în depresie după o internare în secţia pentru bolnavii de noul coronavirus.
A fost director al Băncii Agricole
Unii dintre vecini spun că bărbatul, fost director al Băncii Agricole, ar fi devenit depresiv după o scurtă perioadă petrecută în spital, în urma infectării cu Covid-19. Acesta nu avea copii.
Un zgomot puternic a speriat trecătorii, iar oamenii au realizat tragedia când au văzut un bărbat plin de sânge pe caldarâm. Bărbatul în vârstă de 71 de ani s-a aruncat de la etajul cinci al blocului în care locuia.
În casă mai era şi soţia acestuia, dar femeia a realizat ce s-a întâmplat abia când a văzut papucii în dreptul geamului.
Ambulanţa sosită la faţa locului a preluat bărbatul, însă acesta era în stare critică. Cunoscuţii victimei au mai multe variante legate de motivul din spatele acestui gest, dar cel principal pare a fi, totuşi, depresia.