AcasăNewsDenuntatorii sunt obligati sa vina cu banii de acasa

Denuntatorii sunt obligati sa vina cu banii de acasa

Retinerile in flagrant sunt tot mai putine si din cauza lipsei banilor

In timp ce autoritatile tot fac apel la cetateni sa dovedeasca atitudine civica si sa se implice in prevenirea si combaterea infractiunilor de orice gen, iata ca romanii care o iau de buna cunosc si reversul medaliei.

Retinerile in flagrant sunt tot mai putine si din cauza lipsei banilor

Astfel, in ultima vreme, din cauza crizei financiare in care se zbate atat Ministerul de Interne, dar, ce-i drept, si alte institutii cu staif in combaterea coruptiei sau a crimei organizate, nu s-au putut elibera in timp util banii necesari realizarii unor flagranturi. Culmea este ca, nu de putine ori, tot bietii denuntatori sunt cei care s-au vazut nevoiti, nemaiputand da inapoi, sa contribuie si ei la strangerea sumei necesare.

„Te descurci cu 5.000!”

Este si cazul unui ofiter sub acoperire care a primit pontul ca unul dintre suspectii pe care ii fila urma „sa puna botul” si sa primeasca 10 .000 euro, partea lui dintr-o combinatie. „Sifonul” care a furnizat informatia a ramas insa cu gura cascata cand a aflat ca flagrantul nu va avea totusi loc, pentru ca oamenii legii, cu tot sprijinul procurorilor de caz, nu au putut strange decat jumatate din suma. Cum timpul pana la intalnirea stabilita era extrem de scurt si singurul raspuns la demersurile politistului a fost „te descurci si tu doar cu cinci miare”, denuntatorul nu a avut incotro si a pus el restul de bani. Pe care, din fericire, spre deosebire de alte cazuri,si i-a recuperat. Dar de-abia dupa ceva vreme, cand a primit alti bani din caseria fondului special, bancnotele date de el si marcate de anchetatori ramanand probe la dosar. Asa ca, inainte de a formula un astfel de denunt, ar fi bine sa va uitati si in buzunar, daca aveti banii necesari, caci pe bugetul alocat de la minister nu prea va mai puteti baza…

author avatar
Toni Matei
170 afisari

1 COMENTARIU

  1. Vai de capu nostru. Vrem sa curatam tara de infractori si noi nu suntem in stare, sa asiguram baza unor asemenea actiuni. Sa ii dea afara pe toti si sa se roage de interlopi sa ne pazeasca.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger