Decăderea Academiei de fotbal a Barcelonei este înscrisă limpede în compoziția și structura naționalei de fotbal a Spaniei care a dominat-o luni seara pe Germania în finala Euro 2019 U21.

De la furnizarea unei echipe întregi către selecționata spaniolă și până la a nu mai trimite niciun jucător aceleiași naționale este un drum de șapte ani pentru Barcelona. „Fabrica miraculoasă” de jucători a încetat să mai producă bunuri, semnalează analiștii din sport. Dacă, într-un meci din Primera Division din noiembrie 2012, Barcelona juca o partidă aproape întreagă împotriva Valenciei numai cu jucători spanioli (Victor Valdes, Carles Puyol, Montoya, Alba, Gerard Pique, Sergio Busquets, Xavi, Andres Iniesta, Cesc Fabregas, Lionel Messi, Pedro, excepția fiind, evident, celebrul argentinian), la Euro 2019 U21, Barcelona nu a mai trimis niciun jucător, nici măcar pentru rezerve.
Însă Spania n-a simțit lipsa jucătorilor produși de Barcelona, întrucât a dominat-o în finală pe echipa adversă. Iar compoziția pestriță a echipei victorioase a inclus jucători de la echipe mult mai slab apreciate pe piața fotbalistică, precum Deportivo Alaves, Dinamo Zagreb sau Real Sociedad, echipe considerate mediocre. Primul unsprezece a fost constituit din următorii jucători spanioli:
Antonio Sivera (Deportivo Alaves) Jesus Vallejo (Real Madrid) Unai Nuñez (Athletic Bilbao) Junior Firpo (Real Betis) Martín (Deportivo Alaves), Dani Ceballos (Real Madrid), Marc Roca (Espanyol), Fabian Ruiz (Napoli), Dani Olmo (Dinamo Zagreb), Pablo Fornals (West Ham), Mike Oyarzabal (Real Sociedad).
Cele două goluri spectaculoase – bomba de la 25 de metri și scărița din minutul 69 au asigurat selecționatei U21 a statului iberic dominația de la început și până în ultimele minute asupra juniorilor Germaniei.
Se pare că în ultimul deceniu, Spania a rămas coșmarul pentru naționala de fotbal a Germaniei, că vorbim de juniori sau de seniorii fotbalului. Începând de la Euro 2008, când naționala lui Luis Aragonés i-a luat, în finală, gândul naționalei nemțești de la gloria câștigării titlului, și până astăzi, spaniolii nu evită să îi bată pe germani la turneele finale. Așa cum au făcut și la Mondialul din 2010, când au trimis acasă, din semifinale, echipa antrenată de Joachim Löw, după golul căpitanului de atunci al Barcelonei, Carles Puyol.
Scorul finalei de duminică seară a fost deschis de Fabian Ruiz, aflat într-o acțiune pe cont propriu, care a șutat puternic de la aproape 25 de metri în minutul șapte și nu i-a dat nicio șansă portarului advers, după ce mingea a trecut razand pe interiorul bării, notând pe tabelă. În minutul 69 a venit al doilea gol al spaniol, de data aceasta printr-o altă execuție tehnică magistrală, care i-a aparținut lui Dani Olmo. Acesta l-a lobat oportunist pe portarul german care tocmai respinsese un șut de la distanță, și a adus liniștea în sufletele colegilor săi și ale fanilor „Furiei Roja” U21. Golul germanilor a venit în minutul 88.

[youtube]N-ZHUuf5UIA[/youtube]
Un joc frumusel.