AcasăNewsDecizii CEx. În ce situație depune PSD-ul moțiune de cenzură (VIDEO)

Decizii CEx. În ce situație depune PSD-ul moțiune de cenzură (VIDEO)

La finele primei ședințe din acest an a conducerii interimare a PSD-ului, desfășurată marți, la Parlament, în care s-a discutat, cum altfel, situația pregătită de liberali, susținuți de președinte, și anume declanșarea alegerilor anticipate.

Astfel, odată încheiat Comitetul Executiv al social-democraților, s-a aflat că social-democrații sunt deciși să depună o moțiune de cenzură, în situația în care liberalii își vor asuma răspunderea pe revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Chiar dacă acest pas putea ar contribui, practic, la concretizarea planului vizând anticipatele, dat fiind faptul că Ludovic Orban nu pare dispus să își dea demisia, pentru a se putea declanșa alegerile înainte de termen. „Alegerile anticipate sunt o opțiune politică în cazul unei crize politice. (…) sunt alte reguli democratice pentru declararea alegerilor anticipate. Ce susținem astăzi foarte clar (…) sub nicio formă nu ai dreptul să modifici legi electorale cu 2, 3 luni înainte de perioada în care pot fi susținute. Nu există să încalci această linie roșie a democrației”, a declarat Marcel Ciolacu, în urmă cu scurtă vreme.

104 afisari
Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger