Cauta

Decizia CCR în privința sesizării Avocatului Poporului pe tema stării de alertă

Decizia CCR în privința sesizării Avocatului Poporului pe tema stării de alertă - Ziarul National

Și ministrul Justiției declară război CCR! Troica Iohannis-Orban-Predoiu pune bocancul pe grumazul Curții Constituționale a României!

După ce au discutat, în ședința de miercuri, sesizarea înaintată de Avocatul Poporului – în speță excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență -, judecătorii constituționali au luat și o decizie.

Mai exact, au concluzionat că dispozițiile art.2 lit.f) din UOG nr.21/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate și, respectiv, că dispozițiile art.4 din aceeași ordonanță „sunt constituționale în măsura în care acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale”.

Detaliile despre deciziile de miercuri, din comunicatul CCR:

„În ziua de 13 mai 2020, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.
Curtea Constituțională, după ce a analizat criticile de neconstituționalitate formulate, a circumscris obiectul excepției la dispozițiile art.2 lit.f) și art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis:

1. Cu unanimitate de voturi, a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.2 lit.f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2. Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituționale în măsura în care acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale.

În motivarea soluției pronunțate, Curtea, în mod similar considerentelor pe care s-a întemeiat Decizia nr.152 din 6 mai 2020 privind starea de urgență, a statuat că actul normativ care restrânge/afectează drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor sau instituții fundamentale ale statului cade în sfera interdicției prevăzute de art.115 alin.(6) din Constituție, astfel că, respectând cadrul constituțional rezultat ca urmare a revizuirii Legii fundamentale din anul 2003, o reglementare cu un atare obiect nu poate fi decât o lege, ca act formal al Parlamentului.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului.”

Ultimele stiri

  • Lukoil: retragerea discretă a lui Leonid Fedun după trei decenii în industrie
  • Ministerul Finanțelor, acuzat că a majorat inutil costurile datoriei publice
  • Vehiculele hibride și electrice revitalizează sectorul auto european
  • Cine va câștiga cursa robotaxi de un trilion de dolari?
  • Zona în care grindina cât oul de struţ a lovit puternic. Peste 95.000 de locuințe au rămas fără curent: „Furtuni severe sunt așteptate în continuare”
  • România și războiul, MApN-ul și drona
  • Zeci de mii de bugetari, amenințați că vor fi concediați înainte de Sărbători! Nu vor fi daţi direct afară, dar Guvernul a găsit altă variantă
  • Inspectorii ANAF denunță mascarada controalelor la marii contribuabili. Sunt făcute de ochii lumii
  • UPDATE Explozie puternică la un bloc din Buftea. Sunt patru victime / Risc de prăbușire
  • Reacția periculoasă și dezlănțuită la planul de pace al lui Trump
  • Exit mobile version