AcasăNewsDecizia CCR în privința sesizării Avocatului Poporului pe tema stării de alertă

Decizia CCR în privința sesizării Avocatului Poporului pe tema stării de alertă

Și ministrul Justiției declară război CCR! Troica Iohannis-Orban-Predoiu pune bocancul pe grumazul Curții Constituționale a României!

După ce au discutat, în ședința de miercuri, sesizarea înaintată de Avocatul Poporului – în speță excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență -, judecătorii constituționali au luat și o decizie.

Mai exact, au concluzionat că dispozițiile art.2 lit.f) din UOG nr.21/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate și, respectiv, că dispozițiile art.4 din aceeași ordonanță „sunt constituționale în măsura în care acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale”.

Detaliile despre deciziile de miercuri, din comunicatul CCR:

„În ziua de 13 mai 2020, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.
Curtea Constituțională, după ce a analizat criticile de neconstituționalitate formulate, a circumscris obiectul excepției la dispozițiile art.2 lit.f) și art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis:

1. Cu unanimitate de voturi, a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.2 lit.f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2. Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituționale în măsura în care acțiunile și măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale.

În motivarea soluției pronunțate, Curtea, în mod similar considerentelor pe care s-a întemeiat Decizia nr.152 din 6 mai 2020 privind starea de urgență, a statuat că actul normativ care restrânge/afectează drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor sau instituții fundamentale ale statului cade în sfera interdicției prevăzute de art.115 alin.(6) din Constituție, astfel că, respectând cadrul constituțional rezultat ca urmare a revizuirii Legii fundamentale din anul 2003, o reglementare cu un atare obiect nu poate fi decât o lege, ca act formal al Parlamentului.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului.”

266 afisari

8 COMENTARII

  1. CCR = Casa Ciumei Rosii . ” Dispozitiile art.2lit.f din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta SUNT CONSTITUTIONALE IN RAPORT CU CRITICILE FORMULATE ” . ACUM SUNT CONSTITUTIONALE ? Alba -neagra , ping -pong , stangu-n dreptu , o intoarcem ca la Ploiesti ? Ce credibilitate mai are aceasta batatura , ca a trupei de marionete a lui Poalelungi din Republica Moldova ?

  2. Cand vom scapa din aceste „stari” vom constata ca nimic nu ne mai apartine si ca nu mai avem niciun drept.
    Sa traiesti, stapane!

    • Sunt absolut convins ca dreptul de a fi idiot n-are cum sa-mi fie luat , vorba ceea : ” Rumegand cocenii de pe langa jug / S-a-ntrebat odata boul de la plug :/ Boje , pe cand altii huzuresc mereu / Pentru ce eu singur sa muncesc ( postez ) din greu ? / La-ntrebarea asta , un prelung ecou / I-a raspuns din slava : PENTRU CA ESTI… BOU !” Sa traiesti , stapane!

        • Scutiti-va magistratii de juramant atunci cand intra in functie , DAR NU-I SCUTITI SA DEA SOCOTEALA CAND O PARASESC .(Pitagora)

  3. ” Pana la urma , fiecare traieste/moare dupa cum il duce capul . Daca oamenii nu au inteles pana acum de ce este necesar sa poarte masca , sa nu se inghesuie , sa se spele pe maini , nu cred ca langa fiecare poarta trebuie sa stea un politist sa-l oblige . STATUL NU TREBUIE SA TE OBLIGE SA TRAIESTI . El trebuie sa iti explice cum sa nu mori , CE TREBUIE SA FACI , CUM TREBUIE SA FACI .”

  4. TOTI SUNTEM EGALI ! Sa nu cerdeti ca neghiobul este egalul inteleptului . (Pitagora )

  5. Cine mintea ca a fost unanimitate la CCR ? Decretul de instituire a starii de urgenta semnat de Presedintele Romaniei , POATE FI VERIFICAT DOAR DE CATRE INSTANTELE DE JUDECATA in ce priveste temeinicia sau oportunitatea emiterii , NU DE PARLAMENT SAU DE CURTEA CONSTITUTIONALA , sustin judecatoarele CCR LIVIA STANCIU si SIMINA TANASESCU . CCR actual este supus presiunilor politice si actioneaza dupa interesele coalitiei mafiote psd-alde-udmr NERESPECTAND CONSTITUTIA SI STATUL DE DREPT . Se impune o analiza punctuala a actelor abuzive ale actualei CCR . Respect pentru curajul si probitatea profesionala a celor doua judecatoare .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger