AcasăNews„Decembrie negru” în Franţa

„Decembrie negru” în Franţa

Sute de mii de persoane au manifestat pe tot cuprinsul ţării împotriva controversatei reforme a pensiilor planificată de guvern. În cea de-a şasea zi de proteste (la care au pus umărul şi membrii „vestelor galbene”) SNCF, compania naţională de căi ferate, şi RATP, Regia autonomă a transporturilor pariziene, au anunţat prelungirea grevei până pe 13 decembrie. 

În faţa unor proteste care paralizează de aproape o săptămână transporturile publice din Franţa, premierul Edouard Philippe a îndulcit tonul, a dat asigurări, printre altele,  că „tranziţia va fi progresivă” şi a promis că  reforma nu se va aplica francezilor născuţi înainte de 1975.

„A venit timpul pentru sistemul universal. Cel al regimurilor speciale s-a încheiat”, a afirmat Philippe, cu referire la „regimurile speciale” care le permit în prezent angajaţilor din anumite profesii din Franţa să iasă mai repede la pensie, în special salariaţii companiei de căi ferate SNCF şi conductorii din sistemului de metrou parizian RATP: „Vom pune capăt regimurilor speciale, dar progresiv, fără brutalitate, cu respect. Nu este vizată decât generaţia care va avea 18 ani în 2022. Pentru cei care intră în activitate. Pentru cei deja active,nu vor fi vizaţi decât cei născuţi în 1975 şi după”. În opinia lui premierului , aceste propuneri „justifică oprirea grevei  care penalizează milioane de francezi”.

Ministerul de Interne a a anunţat că la proteste au luat parte 339.000 de manifestanţi, dintre care 31.000 la Paris, în timp ce principala confederaţie sindicală GGT a anunţat o participare de 885.000 de persoane. O scădere faţă de prima zi de mobilizare, 5 decembrie, când ministerul comunicase o prezenţă de 806.000 manifestanţi pe întreg teritoriul.

Radu Jacotă

author avatar
National
164 afisari

2 COMENTARII

  1. Pai ma daca aveti speciala ca nesimtitii magistratii securistii nostri care ce faceau in 89?Inchideau pe ce se intelegea cu procuroru o damigeana de vin si un porc ?,,, cum sa nu va taie?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger