Spre deosebire de alţi ani, în care îşi serba ziua de naştere la malul mării sau în locuri însorite, acest 5 iulie îl regăseşte pe Radu Mazăre la Rahova.
Din fericire pentru fostul primar, cei dragi au putut să îi fie alături, în ziua în care acesta împlineşte 51 de ani.
Mama şi fraţii fostului edil constănţean au venit, vineri după-amiază, la penitenciar, pentru a-i ura personal ‘La mulţi ani’. Nu au avut posibilitatea să îî aducă un pachet de acasă cu mult diferit de cele pe care le primea într-o zi obişnuită.
Mihai Mazăre a fost cel care a explicat de ce anume nu i-au adus niciun dar fostului primar, la aniversare, subliniind însă că pentru familie primează faptul că, de această dată, se pot vedea faţă în faţă, comparativ cu precedentele dăţi, când vorbeau despărţiţi de un geam. ‘N-avem niciun cadou, că nu avem voie să aducem cadouri. Avem tradiţionala paporniţă, cu ce se poate aduce aici. Sunt niste prăjituri, insistă mama să le pună, i-am zis ca nu le va primi. (…) Nu le-a facut mama (…) trebuie să aduci sigilat, împachetat (…) Ziua lui va fi foarte anostă, bucuria e că ne vedem noi între noi şi că după atâta vreme stam în sfârşit faţă în faţă fară geam”, a menţionat geamănul fostului primar al oraşului de la malul mării.
Amintim că Radu Mazăre a ajuns la Rahova după ce a fost extrădat din Madagascar, urmare a condamnării la 9 ani de detenţie în dosarul retrocedărilor de plaje.
Ei, uite că le-a’ primit
Și că l-ați sărbătorit !
Iar în luna ce-o să vie,
Vă ieși din pușcărie !
Fi’ncă MAZĂRE E JMEKER,
Mai ceva ca…Black&Daker !