AcasăNewsDe la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri...

De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?

ambulanta

Elevii care au participat la Olimpiada Națională de Istorie, desfășurată în Brașov, au acuzat stări de greață luni seară. Aceștia fuseseră duși de profesori la un restaurant din localitatea Codlea, pentru prânz.

La revenirea la hotelurile în care erau cazați, în Poiana Brașov, șapte dintre elevi cu vârste între 14-18 ani au fost luați de ambulanțe.

Au prelevat probe de la restaurant

De luni, de la debutul cazurilor, niciun oficial nu a făcut public cazul, timp de aproape trei zile, până la ora publicării articolului. Direcția de sănătate publică Brașov a deschis o anchetă în acest caz.

Au fost prelevate probe de la un restaurant de unde au mâncat elevii, deocamdată nu avem rezultatele gata”, a spus pentru Edupedu.ro, purtătoarea de cuvânt al DSP Brașov, Diana Pop Goșman.

„Profesorii au ținut legătura cu părinții și cu noi pe toată desfășurarea situației. Nu există o anchetă a Inspectoratului Școlar Județean Brașov (n. red. cel care a organizat Olimpiada) pentru că nu a fost înregistrată vreo plângere oficială. Organizatoric nu avem ce să ne reproșăm”, conform şefului ISJ Brașov, Florin Tripșa.

Au vrut să muşamalizeze situaţia?

O parte dintre organizatori și profesori ar fi încercat să mușamalizeze situația, iar elevilor din competiție nu li s-ar fi spus nimic despre ce se întâmplă, susţin sursele celor de la Edupedu.ro, care au mai punctat:

„Din cauza faptului că știau doar frânturi de informații, „s-a creat o stare de panică între elevi, iar profesorii însoțitori nu au comunicat nimic clar și oficial despre situație”.

România, locul I la Olimpiada Balcanică de Informatică

Încă un rezultat demn de toată lauda obținut de către elevii români la o olimpiadă internațională. E vorba despre o competiție găzduită de Slovenia. Și dedicată pasionaților de Informatică.

Ministerul Educației a anunțat, joi seară, că România a obținut locul I la Olimpiada Balcanică de Informatică, de la Maribor, cu un punctaj cumulat de 1.963 de puncte din 2.400 posibile.

Elevii români din lot se întorc acasă cu patru medalii: două de aur, una de argint și una de bronz.

„România obține locul I la Olimpiada Balcanică de Informatică, cu două medalii de aur, una de argint, una de bronz și un punctaj cumulat de 1963 de puncte din 2400 posibile!”, a transmis Ministerul Educației, pe pagina de Facebook.

author avatar
Andrei Ștefan