Cauta

De la 1 iunie se redeschid terasele. Se va putea merge la plajă și la spectacole în aer liber

De la 1 iunie se redeschid terasele. Se va putea merge la plajă și la spectacole în aer liber - Ziarul National

Decizii de ultimă oră anunțate de la Cotroceni, după ședința de joi la care au participat șase miniștri și secretarul de stat Raed Arafat.

Klaus Iohannis a fost cel care a ieșit în fața presei pentru a trece în revistă “câteva vești pozitive” cu privire la măsuri de relaxare așteptate de români, după lunile de restricții impuse de autorități în lupta contra noului coronavirus.

Astfel, din câte a anunțat președintele, de la 1 iunie se vor redeschide terasele – evident, cu măsuri speciale, inclusiv de distanță la nivel de amplasare a meselor, de cel puțin doi metri, dar și cu o limită de patru persoane la o masă.

Tot de la 1 iunie oamenii vor putea merge la plajă, de asemenea respectându-se reguli de distanțare – de această dată la nivel de scaune amplasate pe nisip.

De asemenea, începând cu prima zi a lunii viitoare, se va da liber desfășurării spectacolelor în aer liber. Condițiile sunt să nu fie mai mult de 500 de spectatori. Aceștia vor sta pe scaune amplasate la o anumită distanță, urmând să existe un “control foarte strict la intrare și cu respectarea tuturor normelor de igienă”, din câte a precizat președintele.

Și tot de la 1 iunie, deplasările în afara localităților se vor putea face fără declarația pe proprie răspundere – fie că deplasarea se va face pe jos, cu mașina ori cu bicicleta.

Competițiile sportive – în cazul sporturilor care se practică în aer liber, nu și cele de contact – se vor ăutea relua începând cu prima zi a lunii viitoare. “Competițiile se vor desfășura în această etapă fără spectatori”, a subliniat Klaus Iohannis.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Vine bula inteligenței artificiale? Temeri pe Wall Street
  • Fiorentina, la “adăpost” sub protecția poliției!
  • Zelenski s-a trezit la realitate
  • Exit mobile version