Cauta

De ce se vrea schimbarea lui Birchall de la Justiţie, deşi Dăncilă nu i-a reproşat ”absolut nimic”

Deja s-a aflat că social-democraţii vor înainta Cotrocenilor propunerea ca Ana Birchall să fie schimbată cu Dana Gîrbovan, urmând ca actualul ministru al Justiţiei să devină vicepremier pentru parteneriate strategice.

La nivel de motivare a acestei decizii, Viorica Dăncilă a anunţat în faţa presei faptul că nu mai vrea un politician la MJ, ci un om din sistemul de justiţie, aspect pe care i l-ar fi menţionat, de altfel, şi Anei Birchall, înaintea Comitetului Executiv de vineri. ”I-am explicat că vreau să fac această nominalizare la Mnisterul Justiţiei pentru că vreau pe cineva din rândul magistraţilor, care nu este înregimentat politic”, a punctat premierul.

Mai mult, Dăncilă a negat speculaţiile cum că schimbarea ar fi survenit ca urmare a presupusei intenţii a actualului ministru de a desfiinţa Secţia Specială, cum s-a speculat recent. ”Nu i-am reprosat absolut nimic dnei Birchall (…). Îmi doresc o justiţie independentă, în care deciziile, actele normative adoptate sa fie în consens cu magistraţii, cu cei care lucrează în acest domeniu”, a mai susţinut şefa Executivului.

Ultimele stiri

  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • ”NATO islamic”, ideea născută moartă. Ce vor statele din Golf de la președintele SUA
  • Exit mobile version