AcasăNewsDe ce se teme Iohannis de moțiune

De ce se teme Iohannis de moțiune

Râde președintele, râde, dar purceaua e mortă-n coteț

În pofida zâmbetului de învingător, afișat cu aroganță, Klaus Iohannis nu este prea încântat dacă moțiunea de cenzură va trece. Degeaba se laudă Ludovic Orban cu cele 237 de semnături strânse. Este, după cum am mai spus , o altă părticică din spectacolul pus la cale pentru a demonstra forța PNL. O regie mai proastă ca asta nu există, pentru că realitatea este cu totul alta, una de care liderul liberalilor se teme. Pot fi și 300 de semnături, important este dacă semnatarii mai și votează, și nu ar fi prima dată când s-ar confrunta cu așa ceva. Dacă la ultimul rateu a fost în stare să spună că moțiunea nu a trecut pentru că PSD nu a vrut să voteze alături de el împotriva Vioricăi Dăncilă, la ce poți să te aștepți de la jokerul expirat al politicii?

Râde președintele râde dar purceaua e moartă n coteț

Dacă moțiunea de cenzură nu va trece, efectul este ușor de intuit. Orban va trebui să se retragă din PNL înainte ca liberalii să-l dea pur și simplu afară. Asta dacă nu vrea scandal. Iar primul care va sări să-l descăpățâneze va fi nimeni altul decât Rareș Bogdan, care s-a săturat de atâta pândă la locul ce poate fi vacantat.

Ponta, ca fiul ploii

Nici dacă va trece, moțiunea nu rezolvă mare lucru. Dimpotrivă, îi va accentua lui Klaus Iohannis angoasele generate de un joc slab gândit dar, mai ales, prost ales  ca moment. Singurii interesați cu adevărat ca moțiunea de cenzură să treacă sunt Pro România, USR și ALDE. Mă rog, atât cât a mai rămas din ALDE, ale cărui rânduri se subțiază pe zi ce trece. În cazul lui Victor Ponta și Tăriceanu lucrurile sunt oarecum explicabile. Șansele candidatului lor la prezidențiale sunt ca și inexistente, deci trebuie să se întoarcă la butoane, nu pot face politică suspendați în gol. Așa se explică și disperarea lui Ponta de a încerca să se agațe de ceva, făcând tot felul de manevre, ca să nu arate chiar ca fiul ploii. USR, pe de altă parte, își face jocul lui, urmărindu-și interesele. Va susține moțiunea de cenzură, dar nu vrea să se amestece la guvernare. Așteaptă doar ca PNL să-și facă guvern și să se erodeze până la alegerile locale sau parlamentare. Până atunci, USR va contabiliza toate eșecurile și gafele PNL, pe care i le va vărsa în cap.

Dan Barna bate pasul pe loc cu guvernarea

Partidul lui Barna propune doar anticipate, chestiune care este contrară intereselor lui Klaus Iohannis. Președintele a confirmat acest lucru de mai multe ori, afirmând că un nou guvern legitim va fi instalat abia după parlamentare.

Orban, o piedică pentru Iohannis

În acest context, preluarea guvernării de către liberali, cu Ludovic Orban premier, nu înseamnă altceva decât un dezastru electoral pentru Klaus Iohannis. Cu o țară întreagă care va striga la noul guvern „Dă-ne, mai dă-ne!”, Ludovic Orban se va scufunda în propria neputință.

Ludovic Orban vrea să și aducă mafia la putere

Campania lui Iohannis va fi afectată serios, iar șansele lui de a ocupa fotoliul prezidențial se vor reduce drastic, pentru că lumea știe că „Ludovic, oricând” este alegerea lui, iar Ludovic, fără program și fără o echipă coerentă, va călca apa încercând cu disperare să nu se ducă la fund cu totul. Chiar dacă nu o arată, Klaus Iohannis știe că Orban este slab și nu are cum să fie pe măsura postului de premier, iar desemnarea lui, dacă moțiunea ar trece, i-ar zdruncina serios un presupus câștig la prezidențiale. Iohannis mai știe și că numirea miniștrilor liberali ar tulbura serios apele în partid, președintele văduvindu-i pe mulți de accesul la putere. Or, în actuala conjunctură, Iohannis nu are nevoie de răzmeriță în PNL, ci de sprijinul total al acestuia. Cam greu, căci cu slănina în pod dar și cu buzele unse nu se poate.

Mafia PNL vrea să pună mâna pe guvernare

O bună parte a membrilor PNL nu vor ca moțiunea de cenzură să treacă. Relația PNL-USR s-ar complica și l-a forța pe Iohannis să negocieze cu Ponta și Tăriceanu, adică exact ceea ce nu-și dorește. El vrea doar să stea pe locul lui călduț din opoziție, care-i oferă șansa de a lovi din plin în PSD. Există însă un grup de baroni locali PNL care vor să se instaleze la guvernare cu orice preț, conduși chiar de Ludovic Orban, care știe că Iohannis urmărește să-i ia partidul și să-l numească pe Rareș Bogdan președinte. Ăsta este și motivul pentru care liderul PNL se zbate atât de mult să pună mâna pe putere, ca să nu fie tras pe linie moartă. De aceea și-a și construit un grup de gherilă în PNL, format din mafia odioasă a partidului, cu ajutorul căreia să preia puterea. Liberalii din gașca lui nu sunt interesați în a-l ajuta pe Iohannis sau România, ei vor doar să se instaleze la putere pentru a-și trage resursele necesare cât mai repede. Ținta lor și a oamenilor de afaceri care-i înconjoară este de a pune mâna pe contracte bănoase cu statul. E lesne de înțeles deci, că moțiunea de cenzură pentru care Orban se luptă este de fapt primul pas în instalarea unei familii de crimă organizată mascată la Palatul Victoria. Este fix ceea ce îi lipsea lui Iohannis tocmai acum, când candidează pentru un nou mandat la Cotroceni, un val de scandaluri de corupție pe care un guvern mafiot Orban le-ar aduce cu sine. Și atunci, cum să nu se teamă de moțiunea de cenzură?

author avatar
Valentin Boeru
4.517 afisari

31 COMENTARII

  1. De ce teama ? Partidele din opozitie si Presedintele au luat in calcul toate variantele posibile , sunt pregatiti pentru toate scenariile posibile . trece sau nu trece motiunea de cenzura un lucru e cert : PSD este in cadere libera , ramanerea la guvernare afunda partidul cu fiecare zi ce trece riscand soarta PNTCD . Purceaua a guitat cu disperare , i s-a pus ardei iute in laturi sa reduca sonorul si sa ofteze resemnata si -acum e moarta-n cotet si cu dosu-n usa . Dupa alegerile prezidentiale , Dancila va fi ejectata din functiile detinute , instinctul de conservare ii vor determina pe greii partidului sa renunte la guvernare , sa treaca in opozitie , sa-si linga ranile , sa scalde reputatia sifonata , sa opreasca degringolada generalizata si sa incropeasca reparatii de fatada pentru examenele din iunie si noiembrie 2020 , incercand sa salveze ramasite din ceea ce mai poate fi salvat . Se va incropi un guvern de tranzitie mai mult sau mai putin obstructionat de majoritatea parlamentara actuala sau se va ajunge la anticipate . Da , e posibil si Orban sa deconteze daca nu trece motiunea de cenzura , intrarea la butoane a lui Rares Bogdan va marginaliza asa-zisul ” grup de gherila ” invocat , va avea mana libera si va elimina orice uscatura predispusa la acte de coruptie , lucru benefic imaginii , PNL iese intarit . Curatenia , lustratia , primenirea conducerii sunt necesare , s-a vazut clar ce s-a intamplat din decembrie 2016 pana in prezent prin ” instalarea unei familii de crima organizata la Palatul Victoria” si ce „val de scandaluri de coruptie a adus cu sine „. De ce sa-i fie teama lui Iohannis de motiunea de cenzura atata timp cat face cartile si are asigurata chinta royala de trefla indiferent de actorasii ce se perinda la masa de joc ?

  2. Daca ar trece motiunea, se duce dracului „tema” de campanie a lui klaun retard. In cine sa mai dea, daca ciuma rosie nu mai este la guvernare? Sa faca bilantul „triumfal” al celor 5 ani de plimbari, sa spuna ce proiecte de vacante are in plan pentru urmatorii 5 ani? Jenant!

    • Lividule , esti matinal , a cantat cam tarziu cocosul la Tiraspol , e bine ca ai servit prajiturica govno la 07 si 14 minute sa-ti clatesti placile si sa nu-ti chioraie matu . Iar filozofezi ? Daca klaun e retard , Veorica ce mai e ? Inchina-te sa treaca motiunea , daca ciuma rosie ramane la guvernare nu mai aduna nici 10% la locale si parlamentare , se erodeaza si face implozie . Dragnea isi face bilantul ” triumfal ” la Rahova , coana Dancila trebuie sa-l cheme pe Gherghina sa-i mazgaleasca cu creionul chimic hartia cu ” realizarili ” de la ultima vizita in SUA si boroboatele de la deplasarile in strainatate si prin judetele tarii . Jenant !

  3. ” Impasul de Plumb si caile de iesire . Cine e de vina si ce se poate face .” , articol aparut in Ziare .com , azi , 30 sept. 2019 , ora 07:20 : ” Prejudiciul pentru Romania este deja mare , el nu se refera doar la respingerea comisarului , include si portofoliul modest obtinut , dar si decredibilizarea pentru viitor . Dupa asemenea episoade , vei mai fi luat in serios abia dupa ce vei da multe dovezi de seriozitate . PSD , CU SISTEMUL SAU FANARIOT DE CUMPARARE A FUNCTIILOR , CU SILUIREA REGULILOR DIN TARA INTR-O ASEMENEA MASURA INCAT PESEDISTII INSISI AU AJUNS SA CREADA CA ELE NU MAI CONTEAZA NICIUNDE IN LUME , CU PREMIERUL SAU SLAB SI INEPT POLITIC , cel putin . Iar perseverenta in aberatie arata ca PSD NICI MACAR NU ARE CAPACITATEA DE REDRESARE pe care o avea dupa mari derapaje in alte perioade . „

  4. Moțiunea va trece chiar cu sprijinul parlamentarilor PSD. Asta, pentru a pune un cartof fierbinte în mâna lui Ciolannis. Veți vedea că nici nu va dori să instaleze „guvernul meu” tocmai pentru a nu demonstra în campania electorală dezastrul din PNL/PDL. Și asta în prag de iarnă când se prefigurează probleme grele pentru populație. Cel mai devreme va căuta să înlăture PSD de la guvernare odată cu ieșirea ghioceilor, când afară este cald și bine, răsare ștevia și românul trece pe verdețuri. Totodată, marțafoiul Orban degeaba se agită. Nu va fi nominalizat prim ministru. El va fi numai pe post de viitor prim ministru, după modelul cu Predoiu.

    • Escule , incet , incet ai inceput sa pricepi cu ce se haleste politica , soarta PSD-ului e pecetluita indiferent ca ramane sau pleaca de la guvernare , dupa locale si parlamentare o sa sparga seminte mult timp pe bancile opozitiei . Si-au cautat-o cu lumanarea , dupa fapte , rasplata !

  5. Pupati-va sasul in DOS,nu vedeti ce ras de tamp are,pacat ca a ajuns presedinte,asta este Romania,ne batem joc de tara,rad toti de noi,uitati-va la toate tarile foste ,,comuniste”,niciuna nu-si blameaza concetatenii,se straduiesc sa se ridice la nivelul tarilor din vest,unele au reusit mai mult sau mai putin,in schimb la noi se aplica vechiul principui,,ba pe-a matii”

    • Tu esti roman cum e Sputnik publicatie romaneasca . Daca-ti place cum rade Veorica , e problema ta , incearca sa o imiti si razi ca prostul in oglinda . Intrebarea este cu ce ocazie prin publicatiile romanesti , a dat faliment presa din Transnistria ? Esti balbait , de ce repeti zoaile aruncate in comentariu , de ce nu-ti vezi de pacatele , necazurile si politicienii din tara ta ? Pasol , ai imputit forumul , vuvuzea savuskineza ce latri la luna pentru un pumn de copeici !

  6. Pupati-va sasul in DOS,nu vedeti ce ras de tamp are,pacat ca a ajuns presedinte,asta este Romania,ne batem joc de tara,rad toti de noi,uitati-va la toate tarile foste ,,comuniste”,niciuna nu-si blameaza concetatenii,se straduiesc sa se ridice la nivelul tarilor din vest,unele au reusit mai mult sau mai putin,in schimb la noi se aplica vechiul principiu,,ba pe-a matii”

  7. ” Daca Dancila pierde guvernul iar baronii raman fara accesul la bani , EFECTUL IN PARTID VA FI DEVASTATOR . Liderii locali ai PSD , care si asa NU-SI SUSTIN CU ENTUZIASM CANDIDATUL LA PREZIDENTIALE , vor avea si mai putine motive sa traga in campanie PENTRU UN POLITICIAN CU ZERO VALOARE DE UTILIZARE .”…….” Gradul de CORUPTIE in administratie A CRESCUT ALARMANT in ultimele luni , PE MASURA CE TOT MAI MULTI PESEDISTI REALIZEAZA CA VOR PIERDE PUTEREA . Fiecare minut cu PSD la guvernare NE COSTA BANI PE FIECARE DINTRE NOI .” …….” Orice ar spune sondajele lansate pe piata de PSD pentru a-si mobiliza electoratul , REALITATEA ESTE CA DANCILA ARE TOT MAI PUTINE SANSE SA INTRE IN TURUL DOI .” Cititi integral articolul ” Schimbari importante in peisajul politic . De data asta Iohannis chiar vrea sa scape de Dancila .” publicat azi , 30 sept .2019 in G4 Media .

  8. Priviti-i pe toti trei si veti vedea niste figuri hidoase, roase de ura, CARE VOR SA(MAI) CONDUCA ROMANIA.
    CINE II VA VAOTA ISI VA MERITA PE DEPLIN SOARTA !!!

    • Anus , cant la alta masa si lasa vrajeala , tai frunza la caini de pomana . VAOTEAZA(?) pe cine vrei tu de la Raionul Gregoriopol , romanii stiu ce au de facut , nu mai te amesteca in ciorba altora , hidosule ! SIKTIR !

  9. PLUMB RESPINSA DEFINIT ( 13 VOTURI IMPOTRIVA SI 7 PENTRU ). SI REPREZENTANTUL UNGARIEI A PICAT VALIDAREA ( 9 VOTURI IMPOTRIVA SI 6 PENTRU )

  10. Plavanul de ce se teme in acest sens?
    E se teme ca daca o sa guverneze Sica Mandolina se duce dracului mandat.

    • Frumuselule Laba Trista de Rabnita , daca tot pierzi vremea prin publicatiile romanesti uita-te pe AK-24 ( VIDEO ) si vezi cum a fost primit Iohannis astazi de studentimea si populatia din Cluj . Pauza s-a terminat , capul la fund , n-ai sa vezi cat vei trai asta la tine pe malul stang al Nistrului .

  11. Agentia Nationala de Integritate ( A.N.I ) verifica suspiciunile privind posibilul conflict de interese legate de imprumuturile Rovanei Plumb ( doua apartamente pentru 800.000 lei imprumutati de la Elena Loghin ). Plumb nu mai are imunitate , urmeaza dosarul Belina ?

  12. Adevarul.ro , azi , 30 sept.2019 : ” Cum pun tara la cale iubita si cumnata lui Orlando Teodorovici . Adevaratele eminente roz-cenusii ale PSD . VIDEO !”

  13. Daca voi va imaginati Roberta Boc Fluture Turcan liberali… Eu sunt presedintele Basarabiei…

  14. Ba , Laba Moarta , doar n-oi fi Dodon . De Roberta habar n-avem pe unde mai e , Boc , Turcan sau Fluture isi fac foarte bine treaba , doar nu o sa-i compari cu Vanghelie sau Micky Spaga .

  15. Laba Tare un om mare ce e de cultura tare, far’da frica si oroare spune fara infricare. Lol

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger