AcasăNewsDe ce rudele pacientei arse au platit combustibilul pana la Viena

De ce rudele pacientei arse au platit combustibilul pana la Viena

Prof.dr. Marius Craina anunta ca nu va mai fi nevoie sa trimitem pacientii arsi in strainatate

Cardurile soferilor de pe ambulanta, cu ajutorul carora se procura combustibil, nu se pot folosi in afara tarii, ne spune managerul Spitalului Judetean Timisoara. Acesta considera nedrept comportamentul rudelor pacientei arse transferata la Viena, care s-au plans de faptul ca au fost nevoite sa achite benzina si vigneta.

Profdr Marius Craina anunta ca nu va mai fi nevoie sa trimitem pacientii arsi in strainatate

Medicii specialisti si conducerea unitatii au facut eforturi uriase pentru a rezolva atat problemele medicale, cat si cele administrative aparute in cazul pacientei internate aici cu arsuri pe 50% din suprafata corpului, ne spune prof.dr.Marius Craina, managerul Spitalului Judetean Timisoara. Femeia, in varsta de 41 de ani, a fosi internata de urgenta cu arsuri grave dupa explozia buteliei din locuinta proprie. Pacienta nu avea acte, deoarece arsesera in incendiu, si nu era nici asigurata medical. ”Este total incorecta abordarea privind transferul. Pacienta a ajuns la Viena si viata nu i-a fost pusa nicio secunda in pericol. Ambulanta a fost dotata cu toata aparatura necesara si a fost insotita de un medic primar, pregatit sa intervina in orice secunda daca starea bolnavei s-ar fi degradat. Adica sa faci tot ce trebuie, sa gasesti solutiile cele mai bune, sa te deplasezi cu unitatea catre Viena si tot nemultumiti sa fie. Nu stiu, cred ca deja nu suntem in stare sa mai vedem putinul bine pe care il facem. Nu s-a pus o secunda problema sa tinem cont de asigurare, de starea sociala. S-a actionat atat medical, cat si uman”, ne spune prof.dr.Marius Craina, managerul Spitalului Judetean Timisoara.

Primul Centru de Mari Arsi se deschide la Timisoara

Transferul in strainatate a pacientilor cu arsuri grave si pe suprafete mari ale corpului este singura solutie pe care o are acum sistemul medical din Romania. Centrele pentru tratamentul unor astfel de pacienti sunt in constructie, in diferite stadii. Insa primul Centru de Mari Arsi va fi dat in folosinta la Timisoara, acesta aflandu-se pe ultima suta de metri cu achizitia aparaturii si finalizarea lucrarilor. ”Daca totul merge bine, la 1 august anul acesta vom deschide primul Centru de Mari Arsi din tara, care va avea cinci compartimente, dotate cu cea mai moderna si performanta aparatura de specialitate din Europa. Avem deja pregatite echipe competente de medici plasticieni, asistente, infirmiere si psihologi”, a afirmat prof.dr. Marius Craina, managerul Spitalului Judetean Timisoara. Investitia in cladire si aparatura a fost de doar 5 milioane de euro, avand in vedere ca s-a construit de la zero, iar banii au venit de la Ministerul Sanatatii, prin Banca Mondiala, si de la Consiliul Judetean Timis.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
202 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger