De ce Poliția nu a declanșat ALERTA RĂPIRE COPIL

Din momentul anunțării dispariției Alexandrei Măceșanu, Poliția ar fi trebuit să declanșeze Alerta răpire copil, care ar fi însemnat transmiterea mesajului către 40 de instituții, organizații și autorități din țară, dar și către toate instituțiile mass-media. Prezența mecanismului Alertă răpire copil pe site-ul oficial al Poliției Române este însă nu doar o glumă sinistră, ci și o bătaie de joc la adresa populației.

Văzând că ne lipsesc pârghii vitale pentru siguranța cetățenilor, Comisia Europeană a decis, în 2009, să ne spijine financiar pentru implementarea proiectului de alertă publică în situațiile de răpire de copii sau de dispariții care pun în pericol viața sau sănătatea copilului. Cu 236.000 de euro fonduri europene și 64.000 de euro fonduri de la bugetul stat, mecanismul Alertă răpire copil a fost realizat și lansat în 2011 de către Inspectoratul General al Poliției Române.

Parteneri în acest proiect erau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Centrul Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual “FOCUS”. Potrivit procedurilor, autoritatea responsabilă cu declanşarea mecanismului de alertă era Inspectoratul General al Poliției Române, transmiterea mesajului de alertă către cei peste 40 de partenerii publici şi privaţi, făcându-se prin intermediul Centrului Operaţional al I.G.P.R. Mesajul de alertă trebuia să fie scurt şi să conţină informaţii semnificative de natură să permită localizarea, cu ajutorul populaţiei, a victimei sau a suspectului, astfel încât să fie uşor de înţeles de către persoanele care îl văd sau îl aud. Mesajul trebuia să conțină ziua, ora şi locul unde s-a produs răpirea sau dispariţia, prenumele copilului şi o poză cât mai recentă a acestuia, obiectele de îmbrăcăminte, semnalmentele şi semnele particulare vizibile, descrierea autoturismului folosit de suspect, direcția de deplasare, destinaţia posibilă, precum și descrierea suspectului, dacă existau informații.

Ce-ar fi fost dacă…

Mesajele de alertă ar fi apărut pe panourile electronice, la televiziuni, pe site-uri, chiar și pe cele de socializare, iar eventualii martori ar fi putut comunica imediat, la 112 (!), informații utile pentru localizarea victimei. Durata alertei putea varia între 3 şi 8 ore, interval în care, se solicita transmiterea alertei la fiecare 15 minute, sau 30 minute sau de trei ori pe oră. ”Este foarte importantă frecvenţa difuzării/transmiterii mesajului de alertă care ar trebui să fie îndeajuns de ridicată pentru ca publicul să cunoască cazul şi să poată reacţiona în consecinţă”, se arată în descrierea mecanismului de funcționare a Alertei răpire copil. Mecanismul de alertă putea fi declanşat numai dacă copilul avea vârsta de până la18 ani, era răpit în prezența unor martori sau a dispărut și, din curcumstanțele dispariției, reieșea rezulta că viaţa sau sănătatea îi sunt puse în pericol.

Alerta nu a funcționat niciodată

În stil românesc, însă, autoritățile și organizațiile implicate au cheltuit banii Uniunii Europene și au îngropat proiectul aproape imediat după lansare. ”A fost funcțional vreodată? S-a făcut doar pentru bani, nu ca să fie funcțional. Vedeți cu cine a fost contractul, cine a luat banii. Cam asta este. Au furat toți banii și acum murim”, ne-a declarat Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. Și, într-adevăr, din tot acest proiect a rămas doar pagina Alertă răpire copil de pe site-ul Poliției Române, unde mai poți vedea, pe lângă descrierea mecanismului, și sfaturi pentru părinți: ”După producerea evenimentului, mențineți-vă calmul! Anterior anunțării Poliției, verificați la părinții prietenilor copilului dumneavoastră sau la rude unde acesta obișnuiește să mai stea, dacă nu este cumva acolo. Păstrați la îndemână fotografii recente ale copilului. Comunicați constant cu Poliția și informați asupra oricăror elemente ulterioare pe care le descoperiți referitor la dispariția copilului. Aveți un rol activ în relația cu ofițerul de caz pentru că dumneavoastră știți cel mai bine obiceiurile, tipul de comportament, atitudinea copilului dumneavoastră”.