Astazi domina asistenta prin simpla prezenta si face fata oricarei batalii cu rechinii politici. In copilarie se temea de stafii si se refugia in bratele bunicii.
Oricine il cunoaste pe Miron Mitrea, cu greu si-l poate imagina infricosat de ceva, cu atat mai putin de stafii. Sa nu uitam insa ca a existat o vreme cand Miron Mitrea nu avea nici pe departe doi metri inaltime, nu se uita urat la adversari zbarlindu-si mustata si nu era mare politician.
Se juca de-a fata ascunsa prin cimitir
Era doar un pusti care se bucura de copilarie in Fagaras, alaturi de fratele mai mic, Nelu, partener fidel de nazbatii. Iar atunci cand ai doar 11 ani, stafiile chiar te pot inspaimanta, mai ales atunci cand casa ta este situata pe o strada la capatul careia se afla cimitirul. Loc care, culmea, il atragea seara si-l respingea ziua pe micul Miron.
„Ziua nu as fi intrat nici picat cu ceara in cimitir. Mi-era o frica nebuna de stafii. Seara in schimb, dadeam pur si simplu navala acolo, impreuna cu Nelu, fratele meu si alti vreo 10 pusti, si ne jucam printre cruci de-a-v-ati-ascunselea. Dupa ce terminam, iar ma lua frica si o tineam tot intr-o goana pana acasa, unde, odata ajunsi la poarta, incepeam s-o strigam pe bunica sa vina sa ne ia, pentru ca ne temeam sa traversam curtea! Iar ea venea saraca si ne facea pe plac” – povesteste acum Miron Mitrea.
Cu mult drag isi aminteste si de bunica care-l alinta si razgaia atat: „Era mama mamei mele, o femeie minunata. O austriaca fara picatura de sange romanesc”. Dat fiind sangele german suta la suta, te-ai fi asteptat poate la o educatie „nemteasca”, mai spartana de felul ei. Nu a fost asa, dovada amintirile care au supravietuit anilor in sufletul copilului de altadata. Cat priveste strict frica de stafii, adultul Miron Mitrea nu-si poate explica, astazi, „aberatia”.