AcasăNewsDe ce Ford se retrage din sectorul mașinilor...

De ce Ford se retrage din sectorul mașinilor full electrice

De ce Ford se retrage din sectorul mașinilor full electrice - Ziarul NationalFord va renunța la mai multe vehicule electrice, în cel mai dramatic exemplu de până acum al retragerii industriei auto de la modelele EV, ca răspuns la politicile administrației Trump și la slăbirea cererii pentru aceste mașini

Ford va renunța la mai multe vehicule electrice, în cel mai dramatic exemplu de până acum al retragerii industriei auto de la modelele EV, ca răspuns la politicile administrației Trump și la slăbirea cererii pentru aceste mașini.

De ce Ford se retrage din sectorul mașinilor full electrice - Ziarul NationalCompania cu sediul în Dearborn, Michigan, va înlocui modelul F-150 Lightning, complet electric, cu o versiune care utilizează un motor pe benzină pentru a reîncărca bateria. De asemenea, renunță la un camion electric de nouă generație, cu numele de cod T3, precum și la autoutilitarele comerciale electrice planificate.

„Schimbarea pieței în ultimele două luni  a fost impulsul care ne-a determinat să luăm această decizie”, a declarat Jim Farley, CEO al Ford, într-un interviu acordat Reuters.

Ford a anunțat luni că va înregistra o pierdere de 19,5 miliarde de dolari și se va orienta ”puternic” către motoarele pe benzină și hibride.

Schimbarea de direcție reflectă răspunsul industriei la scăderea cererii pentru vehiculele eletrice,  după ce companiile au investit sute de miliarde de dolari în acest sector.

Perspectivele s-au înrăutățit semnificativ în 2025, deoarece politicile lui Donald Trump au eliminat sprijinul federal pentru vehiculele electrice și au relaxat regulile privind emisiile de gaze de eșapament, ceea ce ar putea încuraja producătorii să vândă mai multe mașini alimentate cu benzină.

Vânzările de vehicule electrice din SUA au scăzut cu aproximativ 40% în noiembrie, după expirarea, la 30 septembrie, a unui credit fiscal de 7.500 de dolari pentru consumatori, care fusese în vigoare timp de mai bine de 15 ani pentru a stimula cererea.

Administrația Trump a inclus în proiectul de lege privind impozitele și cheltuielile, adoptat în iulie, înghețarea amenzilor pe care producătorii de automobile le plătesc pentru încălcarea reglementărilor privind economia de combustibil.

Ford a vândut 25.583 de F-150 Lightning până în noiembrie, o scădere de 10% față de perioada similară a anului trecut. Va înlocui producția de pick-up-uri electrice cu noi modele alimentate cu benzină, începând din 2029, la fabrica din Tennessee.

La fel ca Ford, mulți producători auto tradiționali revin la modelele pe benzină și hibride, reducând în același timp oferta EV.

General Motors  a înregistrat o pierdere de 1,6 miliarde de dolari în octombrie, pe măsură ce și-a ajustat planurile privind fabricile de vehicule electrice. Stellantis a renunțat la modelul electric Ram programat,  orientându-se către hibrizi.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
67 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img